România se revoltă: „Francezii nu ne vor la Euro 2016“. Ce acuză, în mod eronat, un oficial de rang înalt de la FRF

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Gabriel Bodescu (dreapta), alături de Răzvan Burleanu
Gabriel Bodescu (dreapta), alături de Răzvan Burleanu

La Federaţia Română de Fotbal (FRF) au ajuns anumiţi oameni care au o experienţă limită în domeniu, iar acest lucru se vede acum.

Gabriel Bodescu e şeful de cabinet al preşedinteului Răzvan Burleanu. Chiar dacă ocupă o funcţie importantă în structura FRF, de Bodescu nu se auzise mai deloc, înainte de alegerile din martie 2014.

Iar faptul că omul lui Răzvan Burleanu are o experienţă limitată în fotbal se reflectă în discursul pe care l-a avut, atunci când a comentat preţurile pentru meciul de deschidere de la Euro 2016. Franţa şi România se vor înfrunta, la Paris, la 10 iunie (ora 22.00), iar tichetele costă între 75 şi 600 de euro.

„Wow! Vestea asta e năucitoare! Nu se aştepta nimeni să fie aceste preţuri la meciul de deschidere!  Aceste preţuri mă fac să mă gândesc că nu se doreşte prezenţa noastră acolo, vor să ne limiteze accesul. E greu ca un microbist român să-şi permită să dea atîâia bani pe un tichet. În acest caz, eu şi colegii mei trebuie să ne întâlnim şi să găsim soluţii pentru a veni în ajutorul fanilor.

Însă trebuie să se înţeleagă faptul că UEFA a creat un monopol asupra biletelor. E clar că aceste preţuri nu pot fi suportate de o familie din România care doreşte să vadă meciul. Şi dacă ai salariu de 1.000 euro, e imposibil să-ţi permiţi să dai 300 de euro numai pe bilete pentru tine şi familia ta. Sperăm să găsim soluţii. Poate pentru francezi 75 de euro nu e o sumă mare, dar pentru români e“, a declarat Bodescu pentru „Fanatik“.

De ce greşeşte omul de la FRF?

Pentru că la orice turneu final, fie că vorbim de Cupa Mondială sau Euro, cele mai scumpe bilete sunt la meciul de deschidere şi la finală. Asta deoarece partida inaugurală include şi o festivitate, un spectacol, pe lângă meciul propriu-zis, în timp ce finala e momentul culminant al competiţiei.

În plus, nu stă în picioare acuza că francezii au stabilit nişte preţuri prohibitive pentru a limita accesul românilor. Preţurile tichetelor au fost stabilite cu mult înainte de tragerea la sorţi, înainte ca francezii să-şi dea seama că vor juca împotriva României în partida de deschidere. 

UPDATE 15.02 - Bodescu şi-a mai nuanţat declaraţiile pe site-ul FRF: „Nu am spus vreodată faptul că UEFA nu ne vrea la Euro sau că ne limitează accesul. Fiind întrebat ce părere am despre faptul că un bilet la meciul inaugural al competiţiei, cu Franţa, ar putea ajunge la aproape 600 de euro, am răspuns clar: e un preţ mare dacă ne gândim la posibilităţile românilor, un preţ care va limita numărul românilor, câtă vreme ştim cât de mulţi îşi doresc să susţină tricolorii de pe stadion. Am completat, precizând că e un preţ mai mare, comparativ cu celelalte meciuri, pentru că spectatorii de la Franţa-România vor asista şi la ceremonia de deschidere a turneului final. În acelaşi timp, aceste preţuri sunt cunoscute încă din vara acestui an, nu e o surpriză pentru mine, cum reiese din textul publicat. Totodată, nu am anunţat o şedinţă de urgenţă la FRF legată de acest subiect. Nu aveam de ce, ştim de aceste preţuri încă din vară“. 

Sport

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite