România a jucat cu Trinidad, "Jaguarul" Petrolului are amicale cu Xavi şi Pirlo

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Alcenat e om de bază la naţionala statului Haiti
Alcenat e om de bază la naţionala statului Haiti

Naţionala României n-a găsit un adversar mai puternic decât reprezentativa statului Trinidad Tobago, pentru amicalul de la începutul acestei luni.

În schimb, un fotbalist al Petrolului Ploieşti joacă probabil meciurile vieţii în perioada imediat următoare. Jean Sony Alcenat, poreclit de prahoveni "Jaguarul", pentru viteza dar şi abilităţile sale tehnice, e om de bază la naţionala statului Haiti. deşi aparent străină de fotbal, această naţională joacă astăzi, la Miami, contra campioanei mondiale şi europene Spania. e penultimul amical al spanililor înaintea Cuipei Confederaţiei, programată între 15 şi 30 iunie în Brazilia. După ce va înâlni Spania, Alcenat şi colegii de la Haiti se vor deplasa la Rio de Janeiro, unde vor întâlninaţionala Italiei, care se pregăteşte de aceeaşi competiţie. Meciul e programat pe 13 iunie, iar pe 16 iunie, Alcenat trebuie să se prezinte la reunirea Petrolului. El ar putea părăsi însă România în această vară, deoarece croaţii de la Dinamo Zagreb oferă un milion de euro pentru a-l avea la echipă.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite