Rapid, Dinamo, Severin şi Viitorul Constanţa, în mare pericol de a nu primi licenţa pentru sezonul viitor!

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Stadionul Giuleşti - Valentin Stănescu
Stadionul Giuleşti - Valentin Stănescu

Arenele pe care evoluează Dinamo, Rapid, CS Turnu Severin şi Viitorul Constanţa nu au sisteme de încălzire a terenului, ceea ce va împiedica obţinerea licenţei pentru viitorul sezon.

Cele patru cluburi din Liga I vor putea obţine licenţa, în cazul în care vor închiria stadioane cu un astfel de sistem. "Trebuie respectate prevederile din Regulamentul de Organizare a Activităţii Fotbalistice. La articolul 39 se specifică faptul că la stadioanele din Liga I este obligatorie funcţionarea instalaţiei de încălzire a terenului, din sezonul 2012/2013. Adică în sezonul în care ne găsim această instalaţie ar trebui să fie funcţională. Noi vom cere la licenţiere procesul verbal de constatare că au încălzire a terenului. Sunt cluburi precum Dinamo, Rapid, Turnu Severin şi Viitorul Constanţa care nu au în folosinţă un astfel de sistem. Dar pot închiria un alt stadion, care are un astfel de sistem. Am întrebat la fiecare club, unii ne-au spus că sunt în probe, alţii că le au omologate. Pentru licenţiere vor trebui să prezinte documente", a declarat pentru Mediafax ViorelDuru, directorul departamentului de licenţiere din cadrul FRF.

  Din sezonul 2014/2015, echipele din Liga I vor avea obligaţia de a evolua doar pe stadioane cu 3.000 sau 5.000 de locuri acoperite, în funcţie de capacitate: "Mai sunt probleme de acest fel pentru sezonul 2013/2014. În ROAF se specifică faptul că trebuie acoperite 3.000, respectiv 5.000 de locuri pe stadioanele din Liga I, în funcţie de capacitate, 3.000 pentru stadioanele cu capacitate de până în 10.000 de locuri şi 5.000 peste această capacitate. Se vede cu ochiul liber că această cerinţă nu e respectată la mai mult de trei sferturi din cluburi. Ar fi o problemă pentru la anul. În 2014 va trebui să constatăm dacă această cerinţă este îndeplinită, pentru a se acorda licenţa în sezonul 2014/2015".

Perioada de depunere a documentaţiei necesare pentru obţinerea licenţei pentru sezonul 2013/2014 a Ligii I este între 4 şi 29 martie.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite