Premieră importantă în cariera Andreeei Mitu, jucătoarea care a învins-o pe Eugenie Bouchard la Montreal

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Andreea Mitu a devenit într-un timp record dintr-o jucătoare de tenis destul de puţin cunoscută, una dintre cele mai apreciate fete din tenisul românesc.

Acest lucru se datorează în special victoriei extraordinare de la Montreal, din cadrul FED Cup, unde Andreea a trecut de Eugenie Bouchard, aducând un punct preţios României.Ea a avut însă evoluţii bune în ultima perioadă şi a făcut un salt de trei locuri faţă de ultima ierarhie WTA. Andreea Mitu ocupă, de azi, locul 100 în clasamentul mondial. E o premieră pentru jucătoarea care a obţinut un punct de aur pentru România în barajul cu Canada din Fed Cup, o premieră care face ca acum numărul tenismenelor românce din primele 100 de jucătoare ale lumii să se ridice din nou la 5.

Simona Halep e clasată cel mai sus – locul 2, în urcare o poziţie. E urmată de Irina Begu, care staţionează pe locul 33, de Monica Niculescu, care a urcat două poziţii şi e acum pe 61, şi de Alexandra Dulgheru, care a urcat un loc, până pe 69.

În Top 200 le mai avem pe Sorana Cîrstea, care a urcat două locuri şi e pe 143, Ana Bogdan, care a coborât 7 poziţii şi e pe 178 şi pe Patricia Ţig, care a coborât un loc şi e pe 179.

La dublu avem în continuare 4 fete în Top 100: Monica Niculescu e prima, pe 49. E urmată de Raluca Olaru, care a urcat un loc, pe 59, Irina Begu, care a rămas pe 65 şi Elena Bogdan, care a urcat o poziţie, pe 88.

Sport

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite