Pericol fatal: de ce fotbalul românesc poate plăti scump pentru ascensiunea unor echipe născute pe câmp

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Gheorghe Hagi, patron Viitorul
Gheorghe Hagi, patron Viitorul

FC Voluntari a câştigat Cupa României la şapte ani de la înfiinţare, urmând modelul Viitorului care a cucerit titlul la opt ani după ce a fost fondat. „Arena Naţională“ s-ar umple la confruntarea lor din Supercupă, doar dacă toţi locuitorii din cele două oraşe vor veni la meci.

După ce managementul catastrofal şi lipsa banilor au ucis echipele de tradiţie din România, acum asistăm la un fenomen unic în Europa: ascensiunea unor grupări fără tradiţie şi fără suporteri.

Acest trend românesc e de neconceput în Big 5, adică în principalele cinci întreceri fotbalistice de pe continent, acolo unde trofeele sunt adjudecate, în fiecare sezon, de cluburi mari. Iar câştigarea Premier League de către Leicester, aşa cum s-a întâmplat în stagiunea trecută, a fost un miracol care s-ar repeta, probabil, peste 100 de ani.

Dacă, momentan, aceste victorii ale unor cluburi apărute pe câmp, aşa cum a fost catalogat Viitorul chiar de Hagi, par interesante, o analiză mai profundă a fenomenului evidenţiază mai multe pericole pentru fotbalul românesc. 

Stadioane tot mai goale

A 79-a finală a Cupei României a fost mutată de Federaţia Română de Fotbal (FRF) pe „Ilie Oană“ din Ploieşti. Motivul? FRF a dorit să micşoreze numărul de scaune goale la finala dintre Astra şi FC Voluntari. Planul a dat roade parţial: 9.274 de oameni au fost prezenţi în tribune – mulţi au fost din galeria Petrolului! - ceea ce înseamnă că aproape 6.000 de locuri au rămas goale.

Iar asta în condiţiile în care am asistat la meciul care a generat cea mai mică asistenţă într-o finală de Cupa României din 2012 încoace! Iată câţi spectatori au umplut „Arena Naţională“ în ultimul act al competiţiei în precedentele cinci stagiuni:

*2016 – Dinamo – CFR Cluj: 40.000 de spectatori

*2015 – Steaua – Universitatea Cluj: 37.764

*2014 – Steaua – Astra: 48.201

*2013 – CFR Cluj – Petrolul: 29.343

*2012 – Rapid – Dinamo: 50.000

Bani mai puţini din drepturile TV

Din cauza estimărilor de rating, cele mai slabe din istoria măsurătorilor TV pentru o finală de Cupa României, Pro TV a renunţat la transmisia meciului, dându-l la sport.ro. Şi Digi Sport a retrogradat Astra – Voluntari pe canalul numărul 2, preferând să dea pe postul principal finalele celor două cupe din Anglia şi Spania.

Aparent, în acest moment, doar televiziunile au avut de pierdut. Pe termen lung însă, pierderile lor vor afecta şi cluburile. Asta deoarece, în lipsa echipelor de tradiţie şi cu suporteri, lumea nu se va înghesui în faţa televizoarelor pentru a vedea Astra – FC Voluntari. Iar un fotbal care nu generează rating, va aduce bani mai puţini din vânzarea drepturilor TV la următoarea licitaţie.

Dezstru în Europa

Câştigarea unor trofee pe plan intern va propulsa echipe precum Viitorul şi FC Voluntari în cupele europene. Ce-i drept, în cazul ilfovenilor, aceştia sunt atât de nepregătiţi pentru o participare europeană, încât n-au solicitat licenţa, atunci când ar fi trebuit, iar acum, când s-au trezit cu Cupa României în vitrină, vor să ceară licenţa pentru a lua locul Astrei în preliminariile Ligii Europa!

Fără coeficient european, fără loturi competitive şi fără suporteri, astfel de formaţii nu aduc decât prejudicii fotbalului românesc în competiţiile UEFA. Elocvent e ce s-a întâmplat în sezonul trecut. Atunci, CSMS Iaşi a intrat în turul II preliminar al Ligii Europa şi a şi fost eliminată acolo, după 2-2 (acasă) şi 1-2 (în deplasare) cu Hajduk Split (Croaţia). 

Au urmat eliminările suferite de Viitorul şi de Pandurii în turul III preliminar al Ligii Europa, adică exact faza în care aceste grupări au intrat în competiţie. Viitorul a făcut 0-5 (în deplasare) şi 0-0 (acasă) cu Gent (Belgia), iar Pandurii 1-3 (acasă) şi 1-2 (în deplasare) cu Maccabi Tel Aviv (Israel).

Cu astfel de rezultate, în curând, România va avea tot mai puţine echipe în cupele europene.

Ascensiune mincinoasă

FC Voluntari şi Viitorul nu sunt primele echipe apărute peste noapte care au avut o ascensiune fulminantă în fotbalul românesc. Din păcate, istoria arată că, în trecut, astfel de grupări au dispărut cu viteza cu care au apărut.

În 2009, titlul a fost câştigat de Unirea Urziceni care, ulterior, a şi jucat în grupele Ligii Campionilor. La doi ani de la aceste momente glorioase, în 2011, Unirea s-a şi desfiinţat. 

FC Vaslui e un alt exemplu în acest sens. Apărută din ambiţia lui Adrian Porumboiu, clubul s-a clasat pe locul 2 în Liga I la finalul stagiunii 2011-2012. Apoi, a „murit“ peste doi ani, în 2014.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite