Performanţă pentru sportul românesc: România s-a calificat în finala Mondialului de handbal feminin U18

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Bazaliu a fost cea mai în formă jucătoare a României la turneul final din Macedonia
Bazaliu a fost cea mai în formă jucătoare a României la turneul final din Macedonia

Naţionala U18 a României s-a calificat, în premieră, în finala Campionatului Mondial de handbal feminin din Macedonia, după ce a învins în semifinale pe Muntenegru, scor 28-25. Aceasta este cea mai mare performanţă obţinută de o echipă românească în ultimii nouă ani. În finala care se dispută duminică, de la ora 18.00, România întâlneşte Germania.

Româncele au început excelent partida şi au condus chiar şi cu 4-1, dar ulterior muntenegrencele au echilibrat balanţa şi au reuşit să treacă în avantaj până la pauză, scor 13-12. 

După odihnă, junioarele noastre au turat din nou motoarele şi au trecut din nou în faţa adversarelor, care s-au ţinut scai de handbalistele tricolore. Chiar dacă la început România se distanţase pe tabelă, Muntenegru a fost o nucă extrem de tare, poate cel mai greu adversar întâlnit de echipa noastră la acest Mondial (înaintea partidei cu România, Muntenegru era naţionala cu cele mai puţine goluri primite la această ediţie a Mondialului U18, 135 la număr). Meciul a fost foarte disputat pe tot parcursul celor 60 de minute, dar, în final, România s-a impus la trei goluri diferenţă, scor 28-25.

Graţie acestui rezultat, tricolorele au asigurată medalia de argint, dar aceasta se va transforma în aur dacă vor câştiga finala mare. 

Adversara din ultimul act este Germania, echipă pe care România a învins-o în grupe. 

Finala mare va avea loc duminică, 3 august, la ora 18.00, ora României.

Naţionala tricoloră U18 mai are în palmares o singură medalie de bronz, cucerită în 2006, la prima ediţie a Mondialului de junioare.

Nicio altă echipă românească n-a mai reuşit o asemenea performanţă din 2005 încoace. În 2005, naţionala de senioare a României a jucat finala Campionatului Mondial de handbal, contra Rusiei, pe care a pierdut-o cu 23-28.

7 victorii şi un egal are România la acest Mondialul U18

Rezultatele României la turneul final din Macedonia:

34-20 cu Argentina

42-22 cu Uzbekistan

37-23 cu Macedonia

27-25 cu Germania

30-30 cu Danemarca

Optimi de finală: 28-22 cu Croaţia

Sferturi de finală: 36-22 cu Olanda

Semifinale: 28-25 cu Muntenegru

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite