Pariul Zidane: Poate fi un bun antrenor? Ce au făcut cei mai mari 10 jucători ai lumii după ce au pus ghetele în cui

Zinedine Zidane este socotit unul dintre primii zece jucători din toată istoria fotbalului şi din acest motiv va trebui să dea un răspuns întrebării: „Un fost mare jucător poate fi şi un mare antrenor?”. O întrebare la care alţii au răspuns deja.

Pele – n-a antrenat niciodată, dar a rămas implicat în fotbal. A fost Ministrul Sportului în Brazilia şi ambasador pentru diferite fundaţii. A încercat şi reuşit mereu să câştige de pe urma imaginii de fotbalist, fără a face ceva concret, în afară de prezenţa la evenimente şi lobby pentru organizarea diferitelor competiţii.

Maradona – a încercat să fie antrenor, dar rezultatele sale au fost slabe. Cel mai consistent mandat l-a avut la naţionala Argentinei (2008-2010), ajungând cu „pumele” până în sferturile Cupei Mondiale, unde Germania i-a administrat un sec 4-0. A antrenat apoi la arabi, o echipă modestă, din Emirate, care l-a adus pentru a profita de imaginea lui.

Eusebio – nu a fost interesat să fie antrenor principal, dar din 1979 şi până anul trecut, când a murit, a făcut parte din Comisia Tehnică a Federaţiei Portugheze de Fotbal. O postură, în ultimii zece ani, mai degrabă onorifică.

Platini – selecţioner al franţei din 1988 până în 1992, i-a condus pe „cocoşi” în 29 de meciuri, având un bilanţ pozitiv: 16 victorii, 8 egaluri şi 5 înfrângeri. Sub comanda sa, Franţa a ratat calificarea la CM 1990 (comprimisă ce-i drept de Henri Michel), dar s-a calificat en-fanfare la CE 1992, unde a dezamăgit însă ieşind din grupe. În 1991 a fost desemnat antrenorul anului de World  Soccer Awards, după 19 victorii consecutive ale Franţei. A renunţat  la post după Euro 1992.

Cruyff –tehnician de mare succes în anii 1985-1996, de numele lui legându-se prima mare perioadă de glorie a Barcelonei. Cruyff a adus prima Cupă a Campionilor pentru catalani, în 1992, a luat Cupa Cupelor (1989), 4 titluri, o cupă şi o supercupă cu Barca, între 1988 şi 1996. Înainte, între 1985 şi 1988 antrenase Ajax, câştigând Cupa Cupelor (1987) şi două cupe ale Olandei. În 1996 s-a lăsat de antrenorat, dar a rămas aproape de Barcelona, părerile sale fiind adesea decisive în luarea deciziilor la club. Onorific, a fost selecţionerul Cataluniei, din 2009 până în 2013.

Beckenbauer – din 1984 până în 1990 a fost selecţionerul Germaniei de Vest, la conducerea căreia a jucat finala CM în 1986 şi a câştigat Cupa Mondială în 1990. Apoi a activat un an, la Olympique Marseille, câştigând titlul, iar apoi în 1993-1994 şi 1996 a avut două mandate de interimar la conducerea lui Bayern Munchen, încheiate cu un titlu naţional şi o Cupă UEFA.

Bobby Charlton –cel mai mare jucător din istoria Angliei a fost antrenor-jucător la Preston North End, în 1973-1975, dar n-a putut împiedica dezastrul la această echipă, care a ajuns în liga a treia sub conducerea sa. În 1983 a fost manager pentru puţin timp la Wigan, iar din 1984 este membru în Comitetul Director al lui Manchester United.

Puskas – maghiarul a fost cel mai bun fotbalist al anilor 1950, fiind unul dintre golgheterii all-time al lui Real Madrid, iar după ce  apus ghetele în cui a antrenat o grămadă de formaţii, din toate colţurile lumii. A început cu san Francisco Golden gate (SUA) şi a continuat la Vancouver Royals (Canada), Alaves (Spania), Panathinaikos (Grecia), Murcia (Spania), Colo Colo (Chile),  naţionala Arabiei Saudite, AEK Atena (Grecia),  Al Masry (Egipt), Sol de America şi Club Cerro (Paraguay), Melbourne Hearth (Australia) şi naţionala Ungariei.  A luat două titluri în Grecia, unul în Paraguay şi unul în Australia, dar nu poate fi numit un antrenor de succes. 

Ronaldo – Brazilianul s-a lăsat de fotbal în 2011, dar n-a arătat nici ceaa mai mică intenţie de a se dedica antrenoratului, încercând să rămână în prim-plan după metoda Pele.