Omul care a salvat Realul în Cupa Spaniei a fost descoperit de Loţi Boloni: „E un fel de Cristiano Ronaldo al defensivei”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Varane îii datorează mult lui Boloni
Varane îii datorează mult lui Boloni

Primul El Clasico din 2013 n-a fost nici pe departe o afacere Ronaldo- Messi. Cele două superstaruri au avut evoluţii palide, drept pentru care în lumina reflectoarelor au intrat alţii.

Iar cea mai strălucitoare apariţie a avut-o francezul Raphael Varane, care a marcat în poarta Barcelonei, în minutul 81, aducând o remiză preţioasă pentru „galactici”, care până la returul de pe 27 februarie au timp să-şi mai recupereze din accidentaţi şi suspendaţi.

Raphael Varane a ajuns la Real în 2011. Avea doar 18 ani şi un singur sezon la seniori. Jucase un an pentru Lens, sub comanda lui Ladislau Boloni, care i-a intuit imediat calităţile. Într-un interviu acordat la vremea respectivă, tehnicianul român spunea că „Varane este un Ronaldo al defensivei”, făcând o comparaţie între ascensiunea portughezului, derulată tot sub conducerea sa, şi cea a francezului originar din Martinica.

Cert e că pentru a-l lua pe Varane, Real Madrid a plătit 10 milioane de euro, o sumă uriaşă pentru un fotbalist abia ieşit din juniorat. Transferul a fost făcut însă la sugestia, ba chiar insistenţa lui Zinedine Zidane, care l-a convins pe Jose Mourinho că merită să dacă investiţia.

N-a debutat la naţionala Franţei

Când juca la Lens, Varane era folosit adesea de Boloni ca mijlocaş central. Aşa a ajuns fotbalistul de 1,91 metri să aibă şi o tehnică remarcabilă. În caracterizarea făcută de antrenor, Varane a fost comparat cu Miodrag Belodedici, ca alură, eleganţă şi viteză de reacţie. Deşi a confirmat la Real Madrid, acolo unde Mourinho îl foloseşte fără niciun pic de reţinere când nu-i are la dispoziţie pe Sergio Ramos şi Pepe, Varane nu a debutat încă la naţionala Franţei. A fost chemat la un amical cu Uruguay, în august 2012, dar a rămas pe banca de rezerve. El are însă multe selecţii la naţionalele de juniori şi la cea de tineret a „cocoşilor galici”.

Sport



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite