Nadal e cu adevărat un titan: a cucerit al 11-lea titlu la Paris. Are 86 de victorii la Roland Garros şi doar două eşecuri

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Rafael Nadal l-a învins pe Dominic Thiem în finala Roland Garros şi a câştigat pentru a 11-a oară trofeul la French Open.

Rafael Nadal e un adevărat „monstru“ când vine vorba de zgură şi de Roland Garros. El a câştigat pentru a 11-a oară titlul la Paris, extinzându-şi recordul personal.

Nadal n-a avut mari emoţii în finala cu Dominic Thiem pe care l-a întrecut în trei seturi: 6-4, 6-3, 6-2. Spaniolul a reuşit să închidă la ţanc disputa, pentru că resimţea dureri la antebraţ şi a cerut de două ori intervenţia medicului. 

Nadal are acum un total de 17 titluri de Grand Slam, trei mai puţine ca Roger Federer. Cei doi s-ar putea confrunta la Wimbledon, când elveţianul va reveni şi el. 

Spaniolul de 32 de ani a câştigat 86 de meciuri la French Open şi a pierdut doar două, unul cu Soderling, în 2009, când i-a deschis uşa lui Federer pentru singurul său titlu la Paris, şi un altul în 2015, contra lui Djokovici. 

Sport

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite