Mutu, săgeţi către Piţurcă: „Să înţeleagă că nu mai sunt un puşti de 20 de ani şi că am o opinie!“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Adrian Mutu (stânga) şi Victor Piţurcă FOTO Răzvan Păsărică
Adrian Mutu (stânga) şi Victor Piţurcă FOTO Răzvan Păsărică

Adrian Mutu nu se numără printre jucătorii convocaţi de Victor Piţurcă în vederea amicalului pe care selecţionata României de fotbal îl va susţine împotriva reprezentativei Slovaciei. Meciul este programat miercuri, pe Arena Naţională, începând cu ora 21.00.

„N-am avut nicio înţelegere cu Piţurcă pentru meciul cu Slovacia, pur şi simplu n-am fost convocat. Mă simt bine, chiar dacă nu m-a sunat nimeni până acum, m-aş fi simţit şi mai bine dacă mă sunau, dar aşa n-am ce să fac. Încerc să-mi văd de treaba mea, să mă antrenez, iar într-o săptămână-două să fiu la nivel maxim.
Dacă voi fi bine fizic şi voi juca bine, atunci vom vedea dacă voi fi convocat sau nu. În câteva săptămâni lucrurile se vor lămuri într-un fel sau altul, deoarece vine dubla cu Ungaria şi Turcia.

Nu ştiam că e şi Marica la naţională, care nu are echipă în acest moment. La aceste întrebări însă ar trebui să răspundă selecţionerul. Profesional vorbind, dacă nu mă va mai convoca, eu n-am ce să fac. O să-mi văd de treabă şi asta e, chiar dacă nu o să-mi cadă bine.

Piţurcă trebuie să înţeleagă că nu mai sunt un puşti de 20 de ani şi că am dreptul la o opinie. Eu ştiu din experienţă că lui îi trec supărările repede, dar acum se pare că nu prea a depăşit ultima discuţie. Ne ştim de foarte mulţi ani, el mă cunoaşte bine, ştie cum sunt eu, eu îl ştiu pe el, aşa că ar fi trebuit să accepte faptul că am şi eu o opinie, atâta tot.
Normal că nu-mi convine situaţia actuală. Eu simt că aş mai putea să ajut echipa naţională, mai pot face ceva. Sunt bine cu piciorul, cu genunchiul, n-am avut nevoie de operaţie, ieri am jucat, iar azi nu mi s-a umflat genunchiul, deci e bine“, a declarat Adrian Mutu pentru DigiSport.

Ştiri pe aceeaşi temă:

CONFERINŢĂ Piţurcă despre amicalul România - Slovacia şi derbiul Dinamo - Steaua. Budescu n-are loc la naţională de Maxim şi Grozav

Primele declaraţii despre amicalul pe care România îl va susţine cu Slovacia

Apel către spectatori. Torje: „Avem nevoie de suporteri, este ultimul meci înaintea «dublei» cu Ungaria“

Victor Piţurcă a convocat 22 de jucători pentru amicalul cu Slovacia. Care sunt surprizele selecţionerului

Sport



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite