Mondialul din Qatar se face cu sclavi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Bijuteriile din Qatar sunt ridicate de sclavi
Bijuteriile din Qatar sunt ridicate de sclavi

Organizatorii Campionatului Mondial din Qatar sunt acuzaţi de exploatarea celor care trag din greu pentru ca lucrările de infrastructură să fie terminate la timp.

Mulţi au strâmbat din nas atunci când FIFA a luat decizia istorică de a duce Cupa Mondială tocmai în Orientul Mijlociu. Cert este faptul că, peste nouă ani, în Qatar, vom avea parte de cel mai controversat turneu final din toate timpurile. Ultima problemă apărută pe capul organizatorilor arabi este legată de felul în care se munceşte pe şantiere, în special la construirea stadioanelor.

„Muncitorii străini aduşi în Qatar, în mare parte din Nepal şi Filipine, primesc mai puţin de 1 euro pe oră de lucru (78 de cenţi), trăiesc în cocioabe, la 50 de grade celsius, fără aer condiţionat. Cei mai mulţi dintre ei nu pot părăsi Qatarul pentru că angajatorii le-au reţinut paşapoartele”, au scris jurnaliştii germani de la Bild. La un ritm normal de 40 de ore de lucru pe săptămână, înseamnă că un muncitor se alege într-o lună cu aproximativ 124 de euro. Adică mai puţin decât salariul minim în România, care e de 750 de lei (165 de euro).

Regimul inuman de lucru din Qatar a fost confimat de australianca Sharan Burrow, Secretar General al Organizaţiei Internaţionale care reprezintă interesele muncitorilor. “Qatar este un stat sclavagist. Pentru a se construi infrastructura necesară Cupei Mondiale, este posibil să moară mai mulţi muncitori decât cei 736 de fotbalişti care vor fi prezenţi la turneul final”, a spus Burrow.

Sport

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite