Moment penibil pentru Ronaldo: n-a dat 7 milioane de euro pentru victimele cutremurului din Nepal. Cât a dat

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cristiano Ronaldo
Cristiano Ronaldo

O ştire apărută, săptămâna trecută, a impresionat lumea fotbalului şi nu numai, având în vedere suma donată de CR7. De fapt, lucrurile stau cu totul altfel.

Cristiano Ronaldo a avut venituri de 54 de milioane de euro în 2014 şi, atunci când presa din Anglia a scris că portughezul a donat şapte milioane de euro pentru victimele cutremurului din Nepal, decizia starului Realului i-a mai îmbunătăţit imaginea, capitol la care CR7 e sub rivalul său, Messi.

Din păcate însă, ştirea s-a dovedit a fi una falsă, iar adevărul a ieşit la iveală după un comunicat dat publicităţii, astăzi, de Organizaţia „Salvaţi Copiii“, după cum a informat gsp.ro.

De fapt, portughezul de 30 de ani n-a donat nicio sumă de bani! 

„Ambasadorul global al Organiziaţiei Salvaţi Copiii, Cristiano Ronaldo, şi-a folosit notorietatea pentru a atrage atenţia asupra problemelor pe care copiii din Nepal le au şi i-a îndemnat pe oamenii din întreaga lume să ajute. Informaţiile privind donaţia sa sunt false. Organizaţia vrea să-i mulţumească lui Cristiano Ronaldo pentru mediatizarea acestei probleme“, se arată în comunicatul amintit.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite