Mircea Lucescu, în lacrimi! Un fost elev de-al său a murit jucând tenis cu piciorul
0Tragedie în fotbalul românesc. Moartea a lovit din nou şi l-a răpit dintre cei vii pe un fost jucător al lui Mircea Lucescu.
Neculai Alexa a fost unul dintre cei mai buni portari din Divizia A, în anii 1980, fiind descoperit şi antrenat de Mircea Lucescu la Corvinul Hunedoara. Alexa a fost coleg de generaţie cu Rednic, Andone, Klein, Gabor, Petcu, Voetuş şi toţi ceilalţi care au format o echipă nebună sub furnale, ajungând chiar în Cupa UEFA.
După ce a plecat de la Corvinul, Alexa a mai jucat la Inter Sibiu, FCM Bacău, CSM Suceava, Ceahlăul şi Gloria Bistriţa având peste 200 de meciuri în prima ligă. Din păcate, moartea l-a răpit prematur, la numai 54 de ani, într-un mod subit. Conform fanatik.ro, Neculai Alexa juca tenis cu piciorul într-o sală de sport din Bacău, oraş în care se stabilise, şi a suferit un infarct care i-a fost fatal.
Echipa Corvinului din 1981, cu Lucescu antrenor. neculai Alexa este al şaptelea din stânga, rândul de sus.