Mircea Lucescu e neînvins în Rusia. Cine e brazilianul adus de Il Luce la Zenit care face furori sub comanda românului
0
După 11 ani petrecuţi la Şahtior Doneţk, Mircea Lucescu a schimbat campionatul în această vară, semnând cu Zenit Sankt Petersburg.
Deşi e un tehnician cu nume în fotbalul mondial, tehnicianul român n-a fost privit în unanimitate cu ochi buni atunci când a preferat Rusia, în detrimentul altor campionate, specialiştii, în special cei de la Moscova, considerând că cei de la Zenit s-au pripit mergând pe mâna lui Lucescu, „un antrenor care va avea nevoie de adaptare”.
Mircea Lucescu confirmă însă la noua sa formaţie, fiind neînvins pe banca acesteia. Are nouă meciuri oficiale de la investire, între care şase victorii şi trei egaluri. Il Luce a adus deja primul trofeu în vitrina clubului, câştigând Supercupa Rusiei, în faţa campioanei TSKA Moscova, a debutat cu dreptul în Liga Europa, reuşind un epocal 4-3 în deplasare, pe terenul celor de la Maccabi Tel Aviv, după ce în minutul 70, Zenit era condusă cu 3-0, iar în campionat e pe locul trei, la patru puncte de liderul Spartak Moscova, pe care o va întâlni însă acasă la începutul lunii viitoare. Echipa românului este cea mai ofensivă din campionat, cu 16 goluri marcate. Ca şi în Ucraina însă, el are probleme destul de mari cu portarii. După o serie de gafe ale lui Yuri Lodygin, Lucescu l-a scos din echipă şi i-a dat o şansă şi lui Mikhail Kerzhakov. “Portarii sunt predispuşi la greşeli, e adevărat, dar faptul că există o serie de greşeli trebuie să îmi dea de gândit. Au fost greşeli şi cu Rostov, şi în Israel, am fost uimiţi când am primit acel gol absurd. În această privinţă, trebuie să mă gândesc”, a conchis Lucescu.
L-a relansat pe Giuliano
Atunci când activa la Şahtior Doneţk, Lucescu a devenit cunoscut pentru faptul că aducea jucători brazilieni, pe care clubul îi vinde apoi pe sume fabuloase. Aşa a ajuns Willian la Chelsea, Fernandinho la Manchester City, Douglas Costa la Bayern Munchen sau Luiz Adriano la Milan. Acum, Mircea Lucescu are un alt pariu. L-a transferat pe Giuliano (26 ani), de la Gremio Porto Alegre, un mijlocaş stângaci şi micuţ de înălţime, doar 1,72 metri, pe care îl ştia din campionatul Ucrainei. Giuliano a jucat la Dnipro între 2011 şi 2014, dar nu s-a adaptat şi a plecat înapoi în Brazilia. La Zenit, el încris cinci goluri în cinci partide fiind al doilea golgheter al campionatului şi făcând uitată plecarea lui Hulk în China.

71 de ani a împlinit Mircea Lucescu pe 29 iulie anul acesta
Juniorul, codaş în Grecia
Dacă lui Mircea Lucescu îi merge bine la ruşi, fiului său, Răzvan, nu-i merge nimic la greci. Formaţia sa, Xanthi Skoda, e pe ultimul loc în campionat după două etape, având golaveraj 1-6. Lucescu jr. e de doi ani la Xanthi şi singura sa performanţă este calificarea în finala Cupei Greciei în primul său sezon.