Mircea Lucescu arată cu degetul o greşeală făcută de Cristoph Daum: „Asta va rămâne în analele fotbalului“
0Mircea Lucescu a urmărit amicalul dintre Rusia şi România şi, chiar dacă nu pune mare preţ pe rezultat, scoate în evidenţă o mutare greşită a germanului.
Rusia a învins marţi seara România, scor 1-0, partidă în care gazdele au marca în ultimul minut al jocului, după o greşeală în apărarea tricolorilor şi o eroare de arbtraj.
Antrenorul lui Zenit Sankt Petersburg, Mircea Lucescu, citat de Fanatik. ro, a declarat: „„Un meci de pregătire. Rusia nu are nici un fel de obiectiv. Îşi permite şi rezultate mai puţin aşteptate. Se putea întîmpla şi în meciul cu România. Am avut momente bune de joc, dar ne-am mulţumit cu un rezultate de egalitate pînă să vină golul din prelungiri. Nu am înţeles finalul. Nu am înţeles de ce a mai făcut schimbări atunci.
M-au luat peste picior jucătorii. <<Bravo România>> ziceau. Şi mie mi-ar fi convenit să îi iau peste picior. Trebuie să realizăm că e important să obţinem rezultate bune. Am fost extrem de surprins când, în prelungiri, am schimbat stopper-ul. Asta va rămîne în analele fotbalului.
Cu siguranţă ei au fost dezamăgiţi după acest rezultat. Acest meci a fost făcut pentru a testa jucători şi poate fi un examen foarte bun. Dar în final nu trebuie să faci greşeala de a mai schimba stopper-ul.
Oficialii Federaţiei încearcă o chestie foarte serioasă, cred eu. S-a schimbat ceva în ceea ce priveşte comportamentul jucătorilor faţă de echipa naţională. Că s-a mai greşit, asta e. Şi cu Polonia se mai putea obţine ceva.
Ia uitaţi-vă şi la alţi antrenori mari: Capello, Hiddink. Toţi şi-au pus speranţa în ei şi uite că lucrurile nu au ieşit cum se aşteptau cu toţii”, a declarat Lucescu.
Cristoph Daum l-a înlocuit în finalul meciului pe Dragoş Grigore cu tânărul Bogdan Ţîru, de la Viitorul.