Messi aruncă din nou Argentina în lacrimi! Ce decizie a luat mega-starul Barcelonei, cel mai bun fotbalist al lumii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Lionel Messi, cel mai bun fotbalist al lumii, câştigător de patru ori al Balonului de Aur, îi pune la grea încercare pe argentinieni.

Messi n-a câştigat niciun titlu cu naţionala Argentinei, pierzând în ultimii trei ani tot atâtea finale: de două ori finala Copa America şi o dată finala Campionatului Mondial. 

După ultimul eşec, cel de anul acesta, de la ediţia centenară a Copei America, Messi a anunţat că se va retrage de la naţională. La scurt timp după el, selecţionerul Gerardo Martino şi-a dat demisia, iar zilele trecute Federaţia Argentiniană l-a numit antrenor pe Fernando Bauza.

 Ei bine, prima mutare a acestuia a fost aceea de a-l convinge pe Messi să revină la naţională. Cotidianul argentinian Ole! anunţă că Messi vrea să revină la naţională şi să încerce să câştige cu această echipă titlul suprem în 2018, în Rusia.

Decizia lui, anunţată aseară târziu va scoate, foarte probabil, din nou argentinienii în stradă. Atunci când Messi şi-a anunţat retragerea, peste 200.000 de oameni au ieşit pe străzile din Buenos Aires, pentru a protesta vizavi de hotărârea lui. Acum cei care atunci au plâns de furie şi supărare, vor plânge  cu siguranţă de bucurie.

Sport

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite