Mesajul lui Ibrahimovici după ce a spus că Franţa este o ţară de rahat, afirmaţie care îi poate aduce o suspendare mare
0
Suedezul Zlatan Ibrahimovici a izbucnit la finalul meciului Bordeaux- PSG 3-2, făcând acuzaţii dure la adresa arbitrului şi afirmând că Franţa este o "ţară de rahat".
Ibrahimovici a fost pus imediat la zid de presă şi de specialişti, iar Federaţia i-ar putea oferi o suspendare drastică vârfului de la PSG. Din acest motiv, Zlatan a bătut în retragere şi a postat un comunicat în care încearcă să aducă unele lămuriri: "Vreau să-mi cer scuze, dacă unele persoane s-au simţit ofensate. Vreau să precizez că afirmaţiile mele nu au vizat nici Franţa şi nici francezii. Am vorbit de fotbal şi nu de altceva. Am pierdut un meci şi accept acest lucru, dar nu accept atunci când arbitrul nu respectă regulile. Nu este prima oară când se întâmpla asta. M-am exprimat sub imperiul nervilor şi toată lumea ştie că, în astfel de momente, cuvintele pot depăşi gândirea"