Marius Copil, în optimi la Dubai: posibil meci cu Federer în sferturi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Tenismenul Marius Copil, locul 124 ATP, venit din calificări, a înregistrat, marţi, unul dintre cele mai bune rezultate din carieră, calificându-se în turul al doilea al turneului de 500 de puncte de la Dubai, cu premii de 2,6 milioane de dolari.

Românul s-a impus, într-o oră şi şase minute, cu scorul de 6-4, 6-2, în faţa germanului Jan-Lennard Struff, locul 59 ATP. Este posbil ca acest rezultat să-l ducă pe Copil în Top 110 ATP, ceea ce ar reprezenta cea mai bună clasare din carieră (locul 124 este cel mai bun până acum).

Prin calificarea în optimi, Marius Copil şi-a asigurat un cec în valoare de 34.100 de dolari şi 65 de puncte ATP. În manşa următoare, el va evolua cu francezul Lucas Pouille, locul 15 ATP şi cap de serie numărul 7, care l-a învins pe cehul Adam Pavlasek, locul 93 ATP.

Dacă Marius Copil şi Roger Federer, locul 10 ATP şi cap de serie numărul 3, vor câştiga partidele din optimi, ei se vor întâlni în sferturi, informează News.ro.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite