Malaxorul Ligii I a lucrat şi în vacanţă. Nouă echipe încep anul cu antrenori noi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mircea Rednic se întoarce în Liga I
Mircea Rednic se întoarce în Liga I

Liga I îşi respectă renumele, de malaxor al antrenorilor, din moment ce în pauza de iarnă nouă echipe au operat modificări pe banca tehnică.

Ultimele două formaţii care nu aveau antrenori principali şi-au adus tehnieni pe banca tehnică. Petrolul l-a schimbat pe Gigi Mulţescu cu Mircea Rednic, iar Ceahlăul pe Florin Marin cu brazilianul Ze Maria. În acest fel din Liga I au fost eliminaţi cei mai bătrâni antrenori, singurii care erau trecuţi de 60 de ani.
Venirea lui Rednic la Petrolul este o mutare oarecum surprinzătoare, deoarece se aştepta ca în contextual în care “lupii” au patronul arestat, dar şi o serie întreagă de datorii, ploieştenii să apeleze la un nume mai mic, nicidecum la unul dintre puţinii antrenori care au luat titlul cu două echipe diferite. “Puriul”, care nu mai antrenase din aprilie 2014, când a fost demis de la Gent, şi-a oferit însă sprijinul, considerând că are o “datorie morală faţă de o echipă care l-a ajutat să-şi îndeplinească visul”, acela de a antrena în Belgia. În 2012, Rednic a fost lăsat să plece de ploieşteni fără pretenţii financiare la Standard Liege, iar antrenorul de 52 de ani n-a uitat asta. “Nu m-au interesat banii. Le-am spus să treacă ce vor ei în contract. Până la vară sunt la Petrolul şi sper să ţinem echipa sus”, a declarat Puriul, campion cu Rapid în 2002 şi cu Dinamo în 2007.

Ceahlăul va fi antrenată de un brazilian
Dacă Rednic este un antrenor experimentat, noul tehniciam al Ceahlăului, Ze Maria este un cvasi-debutant. Brazilianul (41 de ani), fost internaţional “cariocas” n-a mai antrenat de cinci ani, iar singurele sale mandate ca tehnician au fost în 2010 la două echipe modeste, Grup Castello şi Catanzaro, din ligile inferioare italiene. Ze Maria este însă pariul noului patron de la Ceahlăul, italianul Carlo Massone, care a preluat 55 % din acţiunile clubului.
Rednic şi Ze Maria sunt ultimele mutări de pe o piaţă înfiorător de instabilă. În ultimii trei ani, Liga I a fost cel mai alunecos loc de muncă pentru antrenori, de fiecare dată numărul etapelor disputate fiind cel puţin egal cu cel al schimbărilor de antrenor. Pauza de iarnă le-a adus contracte şi lui Liviu Ciobotariu (ASA), Eugen Trică (CFR), Edi Iordănescu (Pandurii) l-a reconfirmat ca principal pe Dan Matei (Gaz Metan Mediaş) şi a consemnat mutările lui Cristi Pustai (ASA – Rapid) şi a lui Mihai Teja (naţionala Under 21 – Dinamo).
O premieră şi în acelaşi timp o necunoscută este şi venirea croatului Lokica la FC Braşov.  Ardelenii au negociat cu Duşan Uhrin jr. şi cu Petre Grigoraş, dar n-au putut garanta stabilitatea financiare, astfel că au apelat la soluţia Lokica, adus din subsolurile fotbalului croat, unde probabil n-a auzit de malaxorul fotbalului românesc.
În acest moment, doar trei formaţii din Liga I încep pregătirile cu antrenorii pe care i-au avut pe bancă la debut, Steaua (Gâlcă), Chiajna (Şumudică) şi Botoşani (Grozavu) şi iar antrenorul moldovenilor  este cel mai vechi antrenor în funcţie.

15 dintre cei 18 antrenori din Liga I n-au câştigat în cariera lor niciun trofeu


Antrenorii din Liga I
Cel mai bătrân: Sorin Cârţu (CSU Craiova -59 ani)
Cel mai tânăr: Mihai Teja (Dinamo -36 ani)
Cel mai titrat: Mircea Rednic (Petrolul - 2 titluri)
Străini; Lokica (croat – FC Braşov), Ze Maria (brazilian – Ceahlăul), Protasov (ucrainean – Astra)
Cel mai experimentat: Sorin Cârţu (CSU Craiova – debut în 1988)
Cel mai nexperimentat: Dan Matei (Gaz Metan – debut în 2014)

image
Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite