„Lupii galbeni” caută preşedinte tânăr, după ce Cristi Chivu a refuzat Petrolul

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Principalul acţionar de la Petrolul Ploieşti, Dan Capră, îşi doreşte în continuare un conducător din noua generaţie, după ce Cristi Chivu a refuzat oferta sa.

Lupta se dă pe teren, dar jocurile se fac în culise. E o afirmaţie care a caracterizat fotbalul românesc şi care încă e la modă. Achiziţii şi disponibilizări, bugete şi de antrenori, relaţiile cu şefii fotbalului, legăturile cu arbitrii, toate aceste lucruri cad în mare parte pe umerii preşedinţilor de club. De aceea, fiecare echipă încearcă să-şi asigure serviciile unui conducător, al cărui nume să cântărească greu în ecuaţia fotbalului.

La această concluzie a ajuns şi şeful Petrolului, Daniel Capră, un patron tânăr, de numai 43 de ani, care a avut vagi legături cu fotbalul până acum doi ani, când a fost convins de Vivi Răchită să investească la Petrolul. Capră a rămas acţionar principal al „lupilor” după retragerea lui Florian Walter, consemnată în vara anului trecut. Dus de valul performanţei, dar şi de faptul că Petrolul poate reprezenta o afacere de succes, având un public fanatic şi susţinerea financiară a Primăriei, el a investit în continuare, încercând să aducă, împreună cu echipa, titlul la Ploieşti, la 90 de ani de la înfiinţarea clubului.

Dan Capră n-are însă un bagaj fotbalistic important, fiind doar practicant de tir sportiv, după care s-a „calificat” ca ospătar, intermediar de vânzări de maşini, a intrat în afacerile cu petrol, iar acum dezvoltă proiecte imobiliare şi are un restaurant de lux în Ploieşti. Conştient că echipa are nevoie de un conducător cu nume, Capră a încercat să-l convingă pe Cristi Chivu să vină ca preşedinte la Petrolul. Cosmin Contra a vorbit cu acesta, dar Chivu a declinat oferta, pe de o parte pentru că mai avea un an de contract cu Inter şi vrea să le ia banii italienilor, pe de altă parte pentru că a fost ofertat şi de Gică Popescu să intre în echipa lui de conducere la FRF.

Nu e Chivu, poate fi Mutu

Deşi n-a reuşit să pună mâna pe fostul căpitan al naţionalei, şeful Petrolului n-a renunţat la ideea de a-şi aduce un conducător din tănăra generaţie. „Urmăresc, de destulă vreme, să găsesc un preşedinte al Petrolului care să corespundă idealului văzut de mine: tânăr, sau chiar foarte tânăr, entuziast, pregătit, cu poftă de muncă! Să respecte idealurile echipei şi să aducă un aer occidental la Ploieşti! Nu vă ascund, s-a şi scris asta, i-am propus lui Cristi Chivu să devină preşedintele Petrolului! Nu s-a putut, caut pe altcineva! O să-l găsesc, numai că profilul căutat se cam lasă aşteptat! Mă întrebaţi dacă nu s-ar plia Mutu pe funcţie? Poate că da, dar prima dată el are o altă misiune: să se facă iubit în echipă, să muncească pentru a deveni un simbol al Petrolului! Pasul următor ar veni de la sine!”, a afirmat Dan Capră, într-un interviu acordat cotidianului ploieştean Telegrama. Apropo de Mutu acesta va fi prezentat azi, la Ploieşti, într-un cadru festiv, conferinţa de presă urmând a începe la ora 17.00, după care “Briliantul” va apărea pe gazon de la ora 18.00, ambele evenimente urmând a fi transmise doar de Dolce Sport.

Revenind la nevoia Petrolului de a avea un preşedinte, acest lucru are legătură şi cu faptul că în sezonul de toamnă, echipa ploieşteană a fost cea mai dezavantajată de arbitri şi nimeni din club n-a luat atitudine vizavi de asta. “Returul va fi unul infernal! Vom juca 15 etape de campionat şi două meciuri în Cupa României. Noi zicem şi finala! Vor fi 17 sau 18 finale în care să nu se aştepte nimeni la bilete de favoare. Din partea nimănui, mai ales a arbitrilor! Vânaţi am fost, vânaţi vom fi! Orice s-ar întâmpla, noi vom juca fotbal adevărat iar diferenţele vor fi stabilite strict pe terenul de joc! Vă promit asta! Nu am vrut niciun privilegiu, de niciun fel, de aceea am şi refuzat la finalul acestei săptămâni o propunere de a candida pentru Comitetul Executiv”, a mai precizat Capră.

În afara acestuia în conducerea clubului se mai află alţi trei tineri: Marius Nicolae (manager sportive), Alexandru Crângu (director executive) şi Marius Bucuroiu (director general). Niciunul dintre ei nu e un nume în fotbal, ei remarcându-se prin discreţie într-un sport în care, adesea, datul din gură al conducătorilor pare la fel de important precum bătutul cornerelor. Petrolul este singura echipă de top din Liga I, care nu are un personaj influent în frunte, celelalte echipe asigurându-şi serviciile unor conducători cu vechi ştate în fotbal.

Vrea să revină în februarie

Cristian Chivu nu are de gând să renunţe încă la cariera de fotbalist. El a mers în aceste zile la Miami, pentru că avea dureri la degetul operat. Impresarul său, Victor Becali, a afirmat că fotbalistul lui Inter nu e dispus să atârne ghetele în cui: „E posibil ca la finalul lunii februarie să reintre pe teren. Despre viitorul său ca fotbalist? Nu putem să vorbim acum, e important ca recuperarea să meargă bine”.  

Cum arată conducerea celorlalte cluburi importante din Liga I

Steaua: Gigi Becali (patron) – Mihai Stoica (manager general), Valeriu Argăseală (preşedinte), Helmuth Duckadam ( preşedinte de imagine), Marius Ianuli (director sportiv)

Astra: Ioan Niculae (patron) – Dinu Gheorghe (preşedinte), Petre Buduru (director general), Costel Lazăr (director sportiv)

Pandurii: Marin Condescu (preşedinte Consiliu de Administraţie) – Eugen Pârvulescu (preşedinte), Robert Bălăeţ (director sportiv)

Dinamo: Ionuţ Negoiţă (patron) – Constantin Anghelache (preşedinte), Cornel Dinu (administrator), Sorin Bobar (director sportiv)

CFR Cluj: Arpad Paszkany (patron) – Iuliu Mureşan (preşedinte), Răzvan Zamfir (director executiv), Alexandru matei (director sportiv) 

Situaţia în fruntea clasamentului

  • Astra 19 13 3 3 45-19 42
  • Petrolul 19 11 7 1 19-11 40
  • Steaua 17 11 6 0 36-12 39
  • Pandurii 19 10 4 5 41-23 34
  • Dinamo 19 9 5 5 28-16 32

Steaua are de disputat două restanţe, contra Chiajnei (14 februarie) şi contra lui U Cluj (18 februarie). Liga I se va relua pe 22 februarie

7 mii de euro este salariul unui preşedinte de valoare în fotbalul românesc. Cel mai bine plătiţi manageri sunt Mihai Stoica şi Dinu Gheorghe 

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite