Lovitură pentru public. Cele mai bune jucătoare de tenis din România nu vor participa la turneul de la Bucureşti

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Simona Halep şi Irina Begu nu vor fi la Bucureşti FOTO Sunt Iulian Anghel, editor Adevărul, şi consider că este penibil să specific sursele fotografiilor
Simona Halep şi Irina Begu nu vor fi la Bucureşti FOTO Sunt Iulian Anghel, editor Adevărul, şi consider că este penibil să specific sursele fotografiilor

Federaţia Română de Tenis sprijinită de Ministerul Tineretului şi Sportului organizează a doua ediţie a turneului BRD Bucharest Open, cel mai mare turneu de tenis, feminin, din România, care va avea loc în perioada 11-19 iulie 2015, la Arenele BNR din Bucureşti.

Din păcate pentru fani, cele mai bune jucătoare din România, Simona Halep (locul 3 WTA) şi Irina Begu (locul 29 WTA) nu se află pe lista participantelor şi vor putea veni doar dacă primesc un wild-card, lucru destul de puţin probabil. În aceste condiţii, Alexandra Dulgheru, Andreea Mitu şi Monica Niculescu vor fi cele mai importante reprezentante ale României.”Printre invitaţiile pe care Federaţia Română de Tenis le oferă anul acesta, una va ajunge la Sorana Cîrstea. Totodată, WTA are posibilitatea să ofere încă o invitaţie unei jucătoare de top. Sperăm ca aceasta să ajungă la Simona Halep, care ar avea astfel şansa să-şi apere titlul câştigat în 2014. La fel ca şi anul trecut, sunt sigur că vom asista la un spectacol sportiv de calitate, iar publicul românesc va savura o experienţă de neuitat”, a spus George Cosac, preşedintele FRT.

Pe tabloul principal, simplu, vor participa 32 de jucătoare, iar pe cel de dublu se vor afla 16 perechi.
Federaţiei Române de Tenis a preluat de la Federaţia Ungară de Tenis licenţa pentru organizarea celui mai mare turneu de tenis WTA, din România, pentru încă minimum patru ediţii.

  Italianca Sara Erani este cel mai important nume care va veni la Bucureşti. Vezi mai jos lista participantelor

tablou
Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite