FOTO VIDEO Andorra - România 0-4: i-am „rupt“ pe nişte amatori, acum aşteptăm ca Olanda să ne ducă la barajul pentru Mondiale. Toate calculele calificării

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Tricolorii au îndeplinit o simplă formalitate în Andorra, însă marţi, la ora meciului România - Estonia, vor fi cu gândul la Istanbul, fiindcă, la cum stau lucrurile acum, Turcia are prima şansă de a ajunge la play-off.

Victor Piţurcă a spus, înainte de Andorra - România, că îşi va menaja o parte dintre titulari, fiindcă, de-a lungul acestei campanii de calificare, a avut probleme cu prospeţimea fotbaliştilor în cel de al doilea meci dintr-o „dublă“ care s-a disputat vineri - marţi. Din păcate pentru selecţioner, de această dată, el n-a avut motive de satisfacţie nici în primul joc dintr-o „dublă“! În primele 39 de minute ale partidei cu Andorra, România a jucat horror şi a arătat ca o echipă fără orizont. 

Timp de 31 de minute, tricolorii au plimbat mingea absolut degeaba, fără să creeze nicio ocazie. Apoi, a venit centrarea lui Torje pe care Stancu a trimis-o peste poartă din câţiva metri (31). Finalul unei reprize mult sub aşteptări a adus alte două oportunităţi pentru români, dar şi golul. După ratările lui Stancu (38) şi Goian (41), Keşeru a deschis scorul, marcând primul său gol la echipa naţională. A fost un gol care a scutit România de o remiză jenantă, la pauză, contra Andorrei. Totuşi, timp de o repriză, n-a fost mare diferenţă între jucătorii lui Piţurcă şi amatorii andorezi, care ocupă locul 200 în clasamentul FIFA.

După pauză, lucrurile au arătat mai bine, în sensul că diferenţa de pe tabelă s-a dublat repede, Stancu, febleţea lui Piţurcă, a înscris măcar cu Andorra, dacă tot nu s-a văzut în precedentele meciuri (53). Golul de 3-0 a venit după un penalty transformat de Torje (63). Lazăr a stabilit scorul final, punctând din centrarea lui Torje.

S-a terminat 0-4, însă, per ansamblu, norocul tricolorilor în drumul spre baraj se numeşte Olanda. „Portocala mecanică“ a zdrobit Ungaria şi a eliminat-o din cursa pentru locul 2. Acum Marica şi compania speră ca, marţi, trupa lui Van Gaal să nu piardă, la Istanbul, rezultat care, coroborat cu un succes al României, acasă, cu Estonia, va trimite trupa lui Piţurcă la barajul pentru Cupa Mondială din 2014.

Iată echipa României în meciul cu Andorra:

Lobonţ - Măţel, Goian, Chiricheş, Latovlevici - Bourceanu, Lazăr - Torje, Stancu (Grozav 83), Maxim (Tănase 70) - Keşeru (Marica 58)

VEZI REZUMATUL MECIULUI

GRUPA D

1. Olanda 25 de puncte (+27 la golaveraj)

2. Turcia 16 puncte (+9 la golaveraj)

3. România 16 puncte (+5 la golaveraj)

4. Ungaria 14 puncte (-1 la golaveraj)

5. Estonia 7 puncte (-12 la golaveraj)

6. Andorra 0 puncte (-28 la golaveraj)

Dacă în ultima zi, Turcia bate Olanda cu 1-0, atunci România mai poate prinde locul 2, dacă va învinge Estonia cu 5-0. De ce? Pentru că şi România şi Turcia vor avea câte 19 puncte şi +10 la golaveraj. Numai că tricolorii vor avea mai multe goluri marcate, 22, faţă de 17 al turcilor.

Dacă Turcia face egal cu Olanda, atunci România ajunge la baraj şi cu un 1-0 cu Estonia. 

Dacă Turcia pierde cu Olanda, atunci România ajunge la baraj şi cu un egal cu Estonia cu condiţia ca Ungaria să nu bată Andorra la o diferenţă de şapte goluri sau mai mult. 

Dacă Turcia şi România iau câte un punct sau nici unul în ultima zi, atunci românii sunt eliminaţi.

CITEŞTE ŞI:

*Toată România ţine cu Olanda: tricolorii s-au făcut portocaliu. Lazăr, Keşeru şi Stancu ne transmit că suntem la baraj

*Andorra - România 0-4: Piţurcă, supărat după o victorie categorică. Ce l-a enervat

*VIDEO Olanda-Ungaria 8-1 / Estonia-Turcia 0-2. Ungurii au fost ridiculizaţi la Amsterdam. Partida Turcia-Olanda este capitală pentru România

Min. 90+5 - FInal de meci.

Min. 85 - GOOOL ROMÂNIA!!! A marcat Lazăr.

Min. 83 - Schimbare în echipa României: iese Stancu, intră Grozav.

Min. 70 - Schimbare în echipa României: iese Maxim, intră Tănase.

Min. 63 - GOOOL ROMÂNIA!!! A marcat Torje din penalty.

Min. 60 - Penalty pentru România.

Min. 58 - Schimbare în echipa României: iese Keşeru, intră Marica.

Min. 53 - GOOOL ROMÂNIA!!! Stancu a majorat scorul.

Min 46 - A început partea secundă.

Min. 45+3 - S-a încheiat prima repriză, una în care România a jucat extrem de slab până în minutul 38, arătând ca o echipă debusolată. Noroc cu golul lui Keşeru venit pe final. La pauză: Andorra - România 0-1, Estonia - Turcia 0-1, Olanda - Ungaria 4-0. Ungurii sunt ca şi eliminaţi.

Min. 42 - GOOOL ROMÂNIA!!! Keşeru a deschis scorul cu primul său gol la echipa naţională.

Min. 41 - Ocazie monumentală pentru România: portarul andorezilor a făcut minuni la lovitura de cap a lui Goian.

Min. 38 - A doua şansă uriaşă pentru România: centrare Latovlevici, lovitură excelentă de cap Stancu, dar portarul andorezilor a prins cu mult noroc pe linia porţii.

Min 31 - Prima ocazie a meciului: centrare Torje, dar Stancu a trimis peste poartă cu capul din câţiva metri.

Min. 22 - România domină posesia balonului, dar n-a avut nicio ocazie clară până acum.

Min. 7 - Se joacă, aşa cum era de aşteptat, într-o singură direcţie: spre poarta Andorrei. Gazdele s-au baricadat deja în faţa porţii.

Min. 1 - Meciul a început.

Oscar Sonejee, agent imobiliar. Josep Ayala, director de librărie. Ivan Lorenzo, jucător profesionist de poker. Marc Pujo, agent de asigurări. Nu sunt arbitrii sau observatorii meciului Andorra - România, ci chiar jucătorii care, diseară, se vor afla pe teren în faţa echipei lui Piţurcă. Naţionala Andorrei ocupă locul 200 din 207 în lume şi e formată din amatori, care joacă fotbal de plăcere.

Ca să avem şanse mai mari la locul 2 în grupa D, diseară, de la ora 21.30, ar trebui să-i batem pe aceşti amatori la scor de maidan. Adică să facem ceea ce am reuşit cu Victor Piţurcă selecţioner în două rânduri. Din 2000 până acum, i-am bătut pe andorezi cu următoarele rezultate: 5-1, 2-0 şi 4-0. 

De ce ne trebuie o victorie mare?

Golaverajul va fi primul criteriu de departajare, în caz de egalitate de puncte, între două echipe în preliminariile pentru Mondialul din 2014. Astfel, în ultima zi, în caz că România şi Turcia au acelaşi număr de puncte, ca şi acum, atunci pe locul 2 va termina echipa care va avea un golaveraj superior. Bineînţeles, asta în cazul în care Ungaria nu va reuşi un miracol, învingând Olanda şi Andorra în ultimele două runde.

În acest moment, România şi Turcia au fiecare 13 puncte. Turcii au +7 la golaveraj, iar românii +1. Totuşi, această diferenţă poate fi remontată de elevii lui Piţurcă în partida cu Andorra şi apoi printr-o altă victorie categorică, marţi, cu Estonia (ora 21.00). 

Iată primul „11“ al României pentru meciul cu Andorra:

Lobonţ - Măţel, Goian, Chiricheş, Latovlevici - Bourceanu, Lazăr - Torje, Stancu, Maxim - Keşeru

Rămâi pe adevarul.ro pentru a urmări desfăşurarea meciurilor Andorra - România, Olanda - Ungaria şi Estonia - Turcia, toate cruciale pentru tricolori!

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite