Liga a doua începe cu stângul: un număr impar de echipe se prezintă la start. Câte dintre ele vor încheia campionatul?

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Comitetul de Urgenţă al FRF a aprobat, luni, componenţa Ligii a II-a în care vor evolua doar 21 de formaţii, după ce Sport Club Bacău a ales să joace în al treilea eşalon fotbalistic din cauza problemelor financiare cu care se confruntă .

Pe lângă Bacău, şi Farul a renunţat la locul din Liga a doua, întrucât clubul constănţean este în procedură de faliment. 

Componenţa nominală a Ligii a II-a, publicată pe site-ul oficial al FRF: ACS Sepsi OSK Sfântu Gheorghe, CS Luceafărul Oradea, ASC Juventus Bucureşti, ACS ASU Politehnica Timişoara, CS Afumaţi, ACS UTA Bătrâna Doamnă, AFC Dunărea 2005 Călăraşi, FC Chindia Târgovişte, ACS Dacia Unirea Brăila, CS Mioveni, ACS FC Academica Clinceni, FC Braşov, ACS FC Municipal Baia Mare, CSM Râmnicu Vâlcea, CS Baloteşti, CS Şoimii Pâncota, ACS Berceni, CS FC Olimpia 2010 Satu Mare, ACS Foresta Suceava, CS Unirea Tărlungeni, CS Metalul Reşiţa SA.

Foarte multe dintre aceste echipe, precum Baia Mare, Berceni, Târlungeni sau FC Braşov au mari probleme financiare şi nu se ştie dacă vor putea încheia campionatul. 

Startul sezonului 2016-2017 va avea loc în data de 6 august.

Până la data de 27 iulie, cluburile cu drept de participare în Liga a II-a, care au dorit să se înscrie în Liga a III-a, au avut posibilitatea de a depune o cerere în acest sens.

În noul sezon, Liga a II-a se va disputa sub forma unei singure serii, în sistem fiecare cu fiecare, tur şi retur, renunţându-se la sistemul din ediţia precedentă de campionat, care a constat într-un sezon regulat cu două serii, urmat de un play-off şi un play-out pentru fiecare serie.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite