La Australian Open e în joc şi locul unu mondial: cinci jucătoare vânează poziţia Simonei Halep

La Australian Open e în joc şi locul unu mondial: cinci jucătoare vânează poziţia Simonei Halep

Simona Halep şi Darren Cahill FOTO Getty Images

Cu un avans de 330 de puncte faţă de daneza Caroline Wozniacki, Simona Halep conduce clasamentul WTA în acest moment.

Ştiri pe aceeaşi temă

La Australian Open, ca la orice Grand Slam ,se acordă însă multe puncte: 2.000 pentru cea care pune mâna pe trofeu, 1.300 pentru finalistă, 780 pentru semifinalistă şi tot aşa. Se scad, bineîneţeles, punctele obţinute anul trecut, iar aici SImona Halep este avantajată, pentru că a işit din primul tur.

În schimb, Venus Williams, locul 5 mondial, care a jucat anul trecut finala la Melbourne, nu are cum să ajungă pe primul loc nici dacă se impune în acest sezon. 

Wozniacki, Muguruza, Svitolina, Pliskova şi Ostapenko au şansa lor la locul 1 mondial, iar WTA a făcut şi calculele. Wozniacki are nevoie cel puţin de semifinale pentru a avea o şansă la fotoliul de lider, la fel ca şi Elina Svitolina, Muguruza trebuie să ajungă măcar în finală, iar Pliskova şi Ostapenko poti fi pe primul loc doar dacă vor pune mâna pe trofeu şi chiar şi aşa depinde de jocul rezultatelor.

Toate aceste jucătoare sunt, bineînţeles, la mâna Simonei Halep, care îşi poate menţine locul unu mondial cu un parcurs îndelungat la Melbourne.  

1. Simona Halep (România)  6.425 de puncte;

2. Caroline Wozniacki (Danemarca)  6.095;

3. Garbine Muguruza (Spania) 6.005;

4. Elina Svitolina (Ucraina) 5.500;

5. Venus Williams (SUA) 5.567;

6. Karolina Pliskova (Cehia) 5.445;

7. Jelena Ostapenko (Letonia) 4.901;

8. Caroline Garcia (Franţa) 4.385;

9. Johanna Konta (Marea Britanie) 3.600;

10. Coco Vandeweghe 3.258.

citeste totul despre: