Klaus Iohannis, despre scandalul echipamentelor contrafăcute: „Este revoltător. Responsabilii, de toată jena!“
0Preşedintele Klaus Iohannis a afirmat că responsabilii pentru starea foarte proastă a echipamentelor sportivilor de la ultima ediţie a Jocurilor Olimpice "sunt de toată jena".
"Cum se poate comenta aşa ceva? Nu este revoltător că aceşti sportivi, din care majoritatea au ajuns să aibă performanţă fiindcă ei au lucrat, familia a finanţat, să-şi bată cineva joc de ei până şi cu echipamentul? E incalificabil, dacă vrem să fim cinstiţi. Nici nu mi-am imaginat că se poate întâmpla aşa ceva. Responsabilii sunt de toată jena", a spus Iohannis, marţi seară, la Palatul Cotroceni, la finalul ceremoniei de decorare a sportivilor români care au obţinut medalii la Jocurile Olimpice. Întrebat dacă responsabilii ar trebui traşi la răspundere, preşedintele a afirmat că aceasta este problema altor instituţii, precum a federaţiilor şi a COSR. "Faptul că se poate întâmpla aşa ceva este extrem de jenant şi revoltător", a conchis Iohannis.
România a încheiat pe locul 47 în clasamentul pe medalii al Jocurilor Olimpice de la Rio de Janeiro. Sportivii români au obţinut o medalie de aur, una de argint şi trei de bronz. România a obţinut aurul prin spadă la feminin, argint la tenis prin Tecău şi Mergea, bronz la canotaj 8+1, haltere (Sâncrăian) şi lupte (Saritov), a relatat News.ro. La Jocurile Paralimpice de la Rio, România a ocupat locul 76 în ierarhie, cu o medalie de bronz, cucerită de judoka Alex Bologa.