Killerul Mureşan, lovit de blestemul Stelei. Poate rata derbyul de miercuri

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Gabi Mureşan e un jucător foarte dur
Gabi Mureşan e un jucător foarte dur

Cel mai important jucător al mureşenilor poate rata “finala campionatului” de miercuri, din cauza unei accidentări.

 În urmă cu şase luni, Gabi Mureşan a fost protagonistul unuia dintre cele mai urâte faulturi din acest sezon. L-a lovit în săritură pe Raul Rusescu, iar cotul aplicat stelistul în ochi l-a trimis pe acesta pe masa de operaţie. Pentru că arbitrul Istvan Kovacs nu i-a acordat cartonaş roşu, comisiile au bâjbâit prin regulament şi mai întâi Mureşan a fost suspendat 16 etape, după care sancţiunea i-a fost ridicată şi n-a stat pe tuşă nici măcar un minut. Rusescu şi-a revenit greu şi a jucat din nou abia după cinci săptămâni, de atunci fiind nevoit să folosească o mască de protecţie facial.
Ei bine, lucrurile s-au schimbat între meciul din tur, câştigat de mureşeni cu 1-0, şi cel de miercuri, care poate decide soarta campionatului. ASA a reuşit o ascensiune spectaculoasă şi pune presiune mare pe Steaua, distanţa dintre cele două echipe fiind acum de un punct. Iar problemele pe care le-a avut atunci Rusescu le are acum Mureşan, ce-i drept al o scară mai mică. Mijlocaşul de 33 de ani,cel mai experimenta jucător de la ASA, cu trei titluri de campioană şi alte şase trofee interne, a revenit sâmbătă pe teren, după o pauză de cinci săptămâni. Atât cât a stat victim lui, Rusescu. Mureşan n-a putut juca decât 19 minute, pentru că s-a resimţit după o intrare dură a lui Răduţ, de la Pandurii, şi acum a devenit incert pentru cel mai important meci din sezon. “Sunt şanse 50-50 să joc!”, a  explicat fotbalistul, care indifferent că va juca sau nu, va rata întâlnirea cu Rusescu, deoarece acesta este accidentat şi a terminat sezonul.

Programul celor două candidate la titlu din ultimele 6 etape
(Steaua vs ASA Târgu Mureş)
Etapa 29: Steaua – ASA
Etapa 30: Dinamo – Steaua / ASA – Viitorul
Etapa 31: Steaua – Chiajna / Mediaş – ASA
Etapa 32: FC Braşov – Steaua / ASA – Petrolul
Etapa 33: Steaua – FC Botoşani / Astra – ASA
Etapa 34: CSMS Iaşi – Steaua / ASA – Oţelul
 

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite