James Rodriguez, mai mult decât Zidane. Topul celor mai mari transferuri din istoria echipei Real Madrid

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Monaco a făcut o veritabilă afacere cu Rodriguez: l-a cumpărat cu 45 de milioane de euro de la Porto, l-a vândut cu 80 Realului. FOTO: Reuters
Monaco a făcut o veritabilă afacere cu Rodriguez: l-a cumpărat cu 45 de milioane de euro de la Porto, l-a vândut cu 80 Realului. FOTO: Reuters

Marţi după-amiază, Real Madrid a confirmat transferul starului columbian, pentru o sumă care depăşeşte cu cinci milioane de euro banii plătiţi în 2001 pe mijlocaşul francez Zinedine Zidane.

Anunţat luni de presa spaniolă, confirmat marţi de Real Madrid. James Rodriguez (23 de ani) a devenit al doilea transfer al verii pentru „galactici“, după Toni Kroos, şi al treilea cel mai scump din istoria echipei madrilene. 

Iar cele 80 de milioane trimise de Real Madrid în contul celor de la AS Monaco depăşesc cu cinci milioane suma pe care spaniolii o plăteau în urmă cu 13 ani celor de la Juventus pentru aducerea unui fotbalist celebru, francezul Zinedine Zidane. 

„Goluri, pase de gol, driblinguri, viteză, talent şi versatilitate. James le are pe toate“, l-a caracterizat marţi site-ul oficial al Realului pe mijlocaşul ofensiv care a impresionat la Mondialul din Brazilia. 

Marţi dimineaţă columbianul a efecuat vizitat medicală la o clinică particulară din Madrid, iar în această seară vor avea loc conferinţa de presă şi prezentarea oficială a jucătorului, în jurul orei 21.00, pe arena „Santiago Bernabeu“. 

Top 5 transferuri Real Madrid

Jucător Sumă (milioane euro)

Gareth Bale 100

Cristiano Ronaldo 94

James Rodriguez 80

Zidane 75

Kaka 65

Vezi şi

VIDEO Internauţii au votat cel mai frumos gol de la Cupa Mondială. Autorul este James Rodriguez 

Real Madrid îl prezintă oficial pe James Rodriguez, la ora 21:00. Află ce număr va purta columbianul pe tricou

Sport

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite