Insolvenţa loveşte iar în Liga I. Vice-campioana şi-a pregătit dosarul pentru Tribunal şi spune adio Europei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

După trei titluri, trei Cupe şi două Supercupe, încununate cu o prezenţă constantă la cel mai înalt nivel în cupele europene, vice-campioana de toamnă se retrage din prim planul fotbalului românesc.

Situaţia financiară tot mai dificilă i-a convins pe oficialii CFR-ului că insolvenţa ar putea fi singura cale de salvare. În aceste condiţii, clujenii ar fi iniţiat deja procedura pentru a intra în insolvenţă, anunţă actualdecluj.ro.

Acum, CFR-ul are datorii de milioane de euro, iar finanţatorul Arpad Paszkany este hotărât să nu mai investească nimic la echipa din Gruia. "Cu mare probabilitate, în următorii 5-7 ani CFR nu o să mai joace la nivel european, poate nici în prima ligă din România, dar de murit CFR nu va muri", spunea Paszkany in urma cu mai putin de o lună.

Dacă va intra în insolvenţă, CFR Cluj  nu va mai putea juca în cupele europene. Pentru a putea merge în competiţiile din Europa, clubul trebuie să iasă din insolvenţă cu minimum şase luni înaintea startului competiţiilor continentale.

CFR Cluj ar deveni a 5-a echipă din Liga 1 în insolvenţă, după Rapid, Dinamo, Oţelul şi "U" Cluj.

Sport

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite