INFOGRAFIE Rednic este al 16-lea antrenor care preia conducerea CFR-ului

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mircea Rednic trebuie să ia titlul cu CFR Cluj
Mircea Rednic trebuie să ia titlul cu CFR Cluj

Conducerea lui CFR Cluj a anunţat ieri că Mircea Rednic va conduce echipa de pe banca tehnică în următoarele două sezoane, clubul renunţând la serviciile lui Eugen Trică, cel care a ratat câştigarea Cupei României.

Venirea „Puriului” la Cluj era previzibilă după runda de negocieri pe care acesta o avusese cu şefii din Gruia, dar antrenorul de 51 de ani a aşteptat să se oficializeze despărţirea sa de Standard Liege, care l-a dat afară deşi a luat echipe de la mijlocul clasamentului şi a plasat-o pe un loc de Liga Europa. Odată fixaţi termenii despărţirii de belgieni, Rednic a fost confirmat la CFR Cluj, unde devine al 16-lea antrenor din „era Paszkany”, care conduce echipa în Liga 1. Obiectivul lui este clar, câştigarea campionatului, dar şi salariul pe măsură: 300.000 de euro pe sezon. Rednic va fi cel mai bine plătit tehnician din Liga 1, depăşindu-l pe Laurenţiu Reghecampf, care are 250.000 de euro pe sezon, la Steaua. Aducerea celui de-al patrulea titlu de campioană pentru CFR, îi va umfla conturile cu încă 200.000 de euro, prima fixată pentru această performanţă. Rednic va fi prezentat vineri în cadrul unei conferinţe de presă şi îl va avea secund pe Mihai Teja.
Paszkany face transferurile
Puriul a fost preferat de Paszkany unor variante din străinătate, unul dintre argumente fiind experienţa sa, dar şi faptul că a luat titlul atât cu Dinamo, cât şi cu Rapid, performanţă care nu e la îndemâna oricui. Ce trebuie să ştie Rednic este că, exceptându-l pe Dorinel Munteanu, care a plecat singur, toţi antrenorii CFR-ului au fost demişi de Arpad Paszkany. Şi că, de la Ioan Andone, care a terminat pe bancă sezonul 2007-2008, niciun tehnician n-a dus cap-coadă un campionat la CFR. Plus că, eventuala câştigare a campionatului nu-i va garanta postul şi sezonul viitor, Andone (de două ori) şi Mandorlini fiind demişi în toamna următoare adjudecării titlului. 
Conform declaraţiilor lui Paszkany, antrenorul CFR-ului trebuie să arate aşa: „Un tip cu personalitate, dar nu îngâmfat. Trebuie să fie studios, să pregăteascp minuţios meciurile, să aibă uşa deschisă în faţa oricărui fotbalist, dar şi să ştie să aplice sancţiuni şi amenzi. El trebuie să fie un lider al echipei”. Cât despre achiziţii, politica patronului de la CFR e clară: „Lotul îl fac eu, împreună cu cei din conducere. Scouterii pe care îi avem propun, preşedintele decide priorităţile, iar eu spun da sau nu. Evident, e consultat şi antrenorul. De obicei vorbim aceeaşi limbă”. Despre viitoarele achiziţii ale CFR-ului nu se ştie mare lucru, dar lista cu disponibilizări a fost deja întocmită şi pe ea se regăsesc Godemeche, Panin. Ronny, Mureşan, Maftei şi Mincă. Ivo Pinto, dorit în Italia, la Genoa, poate pleca dacă oferta e bună, însă Felgueiras şi Rui Pedro, şi ei urmăriţi din Occident, ar trebui să rămână.
A 12 echipă echipă pentru Rednic
Dacă Rednic este al 16-lea antrenor „uns” de Paszkany la echipă, CFR Cluj este a 12-a formaţie din cariera tehnicianului de 51 de ani. El a debutat pe banca Rapidului în 2000 şi de atunci a urmat traseul Rapid – FCM Bacău – Rapid -Al Nasr (Arabia Saudită) – Universitata Craiova – FC Vaslui – Dinamo – Rapid – Dinamo – Alania Vladikavkaz (Rusia) – Khazar Lankaran (Azerbaidjan) – Astra – Petrolul – Standard Liege. Un traseu de pe care a cules două titluri, Rapid (2003) şi Dinamo (2007), şi o Cupă a Azerbaidjanului (2011).

Ioan Andone este antrenorul care a condus pe CFR Cluj în cele mai multe meciuri în Liga 1

3 titluri de campioană, 3 Cupe ale României şi 2 Supercupe a câştigat CFR Cluj cu Paszkany patron

image
Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite