Handbal de esenţă tare, Bucureşti sau Baia Mare? Primul cuplaj are loc vineri în Sala Polivalentă din Capitală

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cuplajele anilor 80 se întorc, dar nu pe terenul de fotbal, ci la handbal. Bucureştiul şi Baia Mare îşi dispută titlurile naţionale şi la băieţi, şi la fete.

Handbalul românesc se află în faţa unui moment nemaiîntâlnit. E pentru prima oară în istoria acestui sport când două cluburi îşi dispută campionatul naţional şi la fete, şi la băieţi.
Capitala e reprezentată de clubul Primăriei, CSM Bucureşti. Şi la Baia Mare tot autorităţile locale furnizează banii, dar echipele au nume diferite: HCM e gruparea fetelor, Minaur e cea a băieţilor. Imediat după ce Minaur a obţinut calificarea în urma unui meci dramatic cu Dinamo, decis după aruncări de la 7 metri, Federaţia şi cele două cluburi implicate au căzut de acord să programeze finalele una după alta, recuperând astfel celebrele cuplaje fotbalistice ale anilor 80.
Exceptând epoca de glorie europeană a Minaurului din anii 70 şi 80, proiectele handbalistice de la Baia Mare şi de la Bucureşti s-au născut în 2013, la câteva luni distanţă unul de celălalt. Mizând pe infuzii puternice din conturile celor două primării, adică din bani publici, cele două echipe şi-au permis transferuri spectaculoase şi au ajuns rapid să-şi dispute supremaţia pe plan intern.
Fetele merg “la braţ” în Liga Campionilor
Toate cele patru echipe implicate au antrenori străini şi mulţi sportivi de afară, aduşi pe salarii generoase. Interesant este că fetele au avut mereu partea mai mare de buget, dar ambele primării şi-au propus pentru sezonul viitor o reducere de fonduri, conform prosport.ro. Rămâne de văzut dacă ideea va fi pusă în practică până la capăt, fără a periclita prezenţa în Liga Campionilor. La fete, România are dreptul de a merge cu ambele echipe în grupele celei mai importante competiţii europene, deci unul dintre cluburi va avea două formaţii în această întrecere.

Deschiderea la Bucureşti, deznodământul la Baia Mare

@ Primele meciuri au loc vineri în Sala Polivalentă, fetele jucând în deschidere, de la 18.30, iar băieţii două ore mai târziu. Meciurile retur se vor juca marţi la Baia Mare, iar dacă scorul e egal între combatante, se va juca o a treia partidă joi, tot la Baia Mare.
@ Pentru partidele de vineri din Bucureşti organizatorii mizează pe o Sală Polivalentă arhiplină, biletele având preţuri cuprinse între 10 şi 30 de lei. Băimărenii vor primi 500 de tichete din cele 5000 puse în vânzare.

Prgramul meciurilor
Vineri, 22 mai, ora 18.30, Sala Polivalentă (Bucureşti)
CSM Bucureşti – HCM Baia Mare
CSM Bucureşti – Minaur Baia Mare
Marţi, 26 mai, ora 18.30, Sala Lascăr Pană (Baia Mare)
HCM Baia Mare – CSM Bucureşti
Minaur Baia Mare – CSM Bucureşti
Joi, 26 mai, ora 18.30, Sala Lascăr Pană
Meciurile decisive – dacă scorul e egal.
Partidele sunt transmise pe DigiSport 2.


CSM Bucureşti (fete)
Antrenor: Mette Kilt (Danemarca)
Titluri de campioană: -
Vedete: Maysa Pessoa (portar brazilian), Linea Torstensson (inter suedez), Ana Rodrigues (centru brazilian), Cristina Vărzaru (extremă), Oana Manea (pivot)
HCM Baia Mare
Antrenor: Tone Tiselj (Slovenia)
Titluri de campioană: 1 (2014)
Vedete: Paula Ungureanu (portar), Valentina Elisei (extremă), Eliza Buceschi (inter), Ksenia Makeeva (pivot rus), Luciana Marin (centru), Lois Abbingh (inter olandez)

CSM Bucureşti (băieţi)
Antrenor: Bozo Rudic (Serbia)
Titluri de campioană: -
Vedete: Mario Blazovici (portar bosniac), Miloş Kostadinovici (extremă sârbă), Marius Novanc (pivot), Iulian Stamate (pivot), Alexandru Dimache (centru)
Minaur Baia Mare
Antrenor: Lars Walther (Danemarca)
Titluri de campioană: 2 (1998, 1999)
Vedete: Peter Tatai (portar maghiar), Nikola Eklemovic (centru sârb), Steffen Stegavik (centru norvegian), Cristian Malmagro (extremă spaniolă), Mihai Sadoveac (inter), Daniel Bera (extremă)
 

Sport

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite