Halep şi-a dezvăluit planurile de viitor: Ce urmează pentru Simona, după ce a jucat perfect pentru România la Fed Cup

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Simona Halep a avut o pauză de 26 de zile, între momentul în care a fost eliminată la dublu, la Miami, şi cel în care a revenit pe teren, sâmbătă, la Fed Cup.

Chiar dacă a fost bine odihnită înaintea partidelor pe care le-a jucat la Cluj, Halep spune că cele două meciuri pe care le-a disputat sâmbătă şi duminică au solicitat-o la maximum.

Drept urmare, românca va mai lua o pauză mică, înainte de a debuta la turneul de la Stuttgart (22-29 aprilie). În Germania, Simona va debuta direct în optimi, în condiţiile în care e favorita numărul 1.

„Încerc să mă recuperez după aceste două zile foarte grele din punct de vedere emoţional şi îmi trebuie un pic de pauză, o zi-două, să mă liniştesc, şi de miercuri o iau de la capăt la Stuttgart“, a declarat Halep, după victoria cu Patty Schnyder (149 WTA) de duminică.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite