Halep învinge la Wimbledon, dar le dă emoţii mari fanilor: Simona s-a accidentat, dar s-a calificat în turul II

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Simona Halep (7 WTA) era în controlul partidei cu Aliaksandra Sasnovich (36 WTA) când, din păcate, a alunecat şi a avut nevoie de intervenţia medicului.

Simona Halep are două turnee de Grand Slam în care a atins maximum semifinalele. Vorbim despre Wimbledon şi US Open. E, oarecum, surprinzător, fiindcă românca se simte excelent pe hard, suprafaţa pe care se joacă la Flushing Meadows, iar la All-England Club, după semifinala din 2014, au fost două calificări în sferturi, în 2016 şi 2017, semn că Simona e o jucătoare redutabilă şi aici, chiar dacă, potrivit spuselor sale, iarba nu e suprafaţa ei preferată.

În acest an, Wimbledon poate deveni turneul în care Halep câştigă ce a pierdut în clasamentul mondial după French Open. Asta deoarece, Simona joacă la Londra, fără a avea presiunea clasamentului, după ce a fost eliminată în turul III la ediţia din 2018.

Astăzi, în primul ei meci la Wimbledon 2019, Halep a început destul de bine duelul cu Aliaksandra Sasnovich (36 WTA), însă, când părea a fi în controlul partidei, a fost lovită de ghinion.

Constănţeanca a început partida în forţă, cu un break, şi, chiar dacă Sasnovich s-a ţinut aproape de Simona, aceasta a condus cu 3-1 şi 4-2, înainte de a închide setul cu 6-4. Din păcate, exact înainte de a câştiga primul set, la scorul de 5-4, 40-30 pentru Simona, aceasta a alunecat şi s-a accidentat la glezna stânga. Halep s-a ridicat, a continuat jocul, dar, în pauza dintre seturi, a cerut intervenţia medicului care i-a aplicat româncei un bandaj la glezna afectată.

A revenit de la 2-5 în setul doi

După această accidentare, Simona a scăzut ca joc în setul doi. Imediat, sportiva din Belarus, în vârsta de 25 de ani, a profitat! Sasnovich, chiar dacă şi-a pierdut serviciul în debutul setului doi, a revenit şi, la un moment dat, a condus cu 5-2! Halep s-a luptat însă admirabil şi a egalat: 5-5! Imediat, Simona şi-a făcut serviciul la zero pentru a ajunge la un game de câştigarea meciului. Şi, aflată pe val, Halep s-a impus cu 7-5, însă rămâne de văzut cum va evolua accidentarea care a pus-o în dificultate, în mod evident.

În turul II, Halep o va întâlni pe Mihaela Buzărnescu (53 WTA)!

CITEŞTE ŞI:

Halep creşte pulsul suporterilor ei: Prima declaraţie dată de Simona, după ce s-a accidentat în turul I la Wimbledon

Ce meci o să avem la Wimbledon: Buzărnescu a ajuns în turul II şi o va întâlni pe Halep. Ce spun cifrele

Sport

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite