Hagi, revoltat după victoria cu FCSB, ameninţă cu plecarea de la Vitorul: „Ne băgam ceva, una în alta altuia!“
0
În ciuda victoriei cu 2-1 în faţa FCSB-ului, patronul şi antrenorul echipei Viitorul, Gică Hagi, a venit foarte nervos la conferiţa de presă de la finalul meciului.
Hagi şi-a declarat nemulţumirea privind felul în care a fost tratat sportul după Revoluţie şi a aruncat noi săgeţi către UEFA, criticând forul european că nu acordă României un loc direct in grupele Ligii Campionilor.
„Ce înseamnă să ştii să învesteşti, să ai stadioane pline. De ce nu mai sunt? Sunt doar 3, 4 stadioane renovate. De ce, că au trecut 30 de ani? E greu în ditamai oraşul să renovezi un stadion? Nu avem 10-15 milioane? Fiecare primărie e obligată să facă asta.
România nu mai există. În România există doar certurile de azi pe mâine. Ne băgăm ceva, una în alta altuia. Ne zicem una de alta şi uităm de valori. Uităm ce înseamnă să produci şi să mergem să ne luptăm cu cei de afară. Nu mai avem mândrie! Cine ne-a adus pe noi aici? Că pe vremea mea ne luptam cu Europa! Cine ne-a adus, asta este întrebarea lui Hagi? Hagi s-a întors de 10 ani, a luat-o de jos, pentru că mi-aţi spus să o iau de jos şi am produs o fabrică. Am investit în infrastructură. 10 milioane de euro numai în infrastrutură.
Eu vreau să mă lupt cu ăia de afară, să produc jucători şi să avem o echipă naţională cu care să ne luptăm cu ăia de afara! Să avem echipe în Europa. Când întrebam de ce nu ne primesc UEFA şi FIFA în Champions League, am avut dreptate. Şi am dreptate. De ce nu e campioana în Champions League? Sunt 40 de milioane care ar face bine fotbalului românesc, iar UEFA e obligată să nu ne trateze aşa, pentru că nu suntem pe câmp. Suntem câştigători de Champions League şi de Supercupa Europei. Subsemnatul a dat gol. Ne luptam cu Maradona, cu toţi. Vorbesc despre o generaţie crescută de români înainte de 1990.
Dar de ce ăia de la Ploieşti au putut? 17 milioane de euro. Nu trebuie să ceri aprobare la Bucureşti. Este decizie internă până în 17 milioane. De ce nu s-au făcut stadioane? Mergem pe nişte terenuri... Şi ne luăm de cei de la Sepsi că sunt susţinuţi de Guvern (n.r. Guvernul de la Budapesta). Păi dacă vedeţi ce fac cei din Ungaria... Duceţi-vă să vedeţi cum investesc şi cum arată! Aţi văzut că au început să ne nimicească şi la handbal şi la toate”, a spus Gică Hagi, potrivit Telekom sport
În plus, Hagi a recunoscut şi că ia în calcul o eventuală plecare de la FC Viitorul. "Îmi doresc să fac performanţe în Europa. Îmi place să progresez, să mă duc la mai mult. Dacă nu o să pot cu acest club, din vară nu o să mai stau, o să las locul altcuiva. Ce să mai fac? Să produc iarăşi jucători? Voi conduce clubul doar dacă devenim mai buni, doar dacă o să avem pretenţii mai mari. Altfel, o să îmi caut şi eu de ale mele. Să vedem dacă mă vrea cineva, dar eu sunt zic că sunt valoros şi o să îmi găsesc echipă uşor" , a mai spus Gheorghe Hagi.