Hagi îşi desfiinţează naşul: atac virulent, în premieră, la Gigi Becali

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Patron şi antrenor la Viitorul, Gheorghe Hagi a rămas cu un gust amar, după ce echipa sa a câştigat primul trofeu din istoria clubului.

Gheorghe Hagi plăteşte pentru greşelile trecutului! „Regele“ a fost jignit grav de Gigi Becali, atunci când a lucrat, ca antrenor, la Steaua.

Chiar şi aşa, fostul internaţional a trecut peste acel episod revoltător, s-a împăcat cu naşul său, iar acum a fost „ars“ din nou de Gigi Becali. Acesta vrea să meargă la Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS) de la Lausanne pentru a-i lua lui Hagi titlul câştigat de acesta pe teren.

Această tentativă urâtă l-a indignat pe Hagi care, potrivit mai multor surse, nici nu-i mai răspunde lui Becali la telefon. Înaintea plecării la Cardiff pentru finala Ligii Campionilor, Hagi a răbufnit pe marginea subiectului legat de câştigătoarea titlului.

Ce a spus?

„Eu ştiu un singur lucru în momentul de faţă: există o singură persoană în toată România care nu m-a felicitat că am câştigat campionatul! Primesc felicitări peste tot pe unde mă duc, mi se spune campion, pe stradă, în aeroport, în străinătate. De ce îmi zice lumea aşa?! Şi o persoană, una singură!, zice că nu e aşa. Pe ce? Că dacă e să facem matematică, Viitorul a făcut 69 de puncte şi Steaua 67. Să speculezi şi să ai bani nu înseamnă că ai totul. Banii nu pot să cumpere orice lucru“, a spus Hagi, potrivit gsp.ro.

„Lucrurile sunt clare! Juridic nu vorbesc, fiindcă nu sunt avocat, dar campionatul noi l-am câştigat, punct! 99 la sută acceptă asta, doar cineva nu vrea!“, a continuat fostul fotbalist.

„Aceste lucruri vin din partea unui club despre care eu am crezut că e mare...Dar un club mare ştie să piardă, eu şi asta am învăţat afară, că dacă eşti mare trebuie să ştii să pierzi. Nişte tineri au venit şi te-au bătut, trebuie să accepţi asta! Mă repet, un club mare ştie să accepte înfrângerea“, a încheiat Hagi.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite