Game over Romania: cele cinci fete de pe tabloul de simplu la Australian Open, eliminate. Mai avem o jucătoare la dublu
0Primul turneu de Grand Slam al anului a început cu mari speranţe pentru Halep (2 WTA), Begu (31 WTA), Niculescu (40 WTA), Dulgheru (61 WTA) şi Mitu (96 WTA), însă nici una n-a ajuns nici măcar în turul III.
Halep şi Begu au fost cele mai mari deziluzii, pierzând în runda inaugurală, în condiţiile în care Simona era printre favorite la câştigarea trofeului.
Mitu a confirmat forma ei destul de slabă şi a ieşit şi ea în turul I. Niculescu, calificată în runda a doua, a continuat seria surprizelor neplăcute pentru fanii din România, cedând cu Kulichkova (109 WTA).
Astăzi, ultima reprezentantă a României pe tabloul de simplu, Alexandra Dulgheru, a pierdut, aşa cum era de aşteptat, cu Angelique Kerber (Germania, 6 WTA), scor 2-6, 4-6. Meciul a durat o oră şi 15 minute.
Olaru ţine steagul sus la dublu
Fetele nu s-au descurcat mai bine nici la dublu. Dulgheru şi Soler Espinosa au fost învinse, în runda inaugurală, de Shvedova – Stosur, scor 6-4, 6-4.
Begu şi Niculescu au pierdut tot în primul meci cu Cibulkova – Flipkens, scor 6-4, 3-6, 5-4.
Doar Raluca Olaru a trecut de primul tur la dublu feminin, câştigând alături de Bonaventure confruntarea cu Jelena Jankovici – Andrea Petkovici, scor 6-4, 6-4. În turul II, perechea Olaru – Bonaventure va juca împotriva cuplului format din Pavlyuchenkova – Vesnina.