FOTO Frumoasa Ana Bogdan a luat o pauză de tenis şi s-a refugiat în sportul care i-a marcat copilăria

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ana Bogdan este una dintre revelaţiile tenisului feminin românesc, ea reuşind să pătrundă anul acesta în Top 100 WTA, după ce a ajuns până în turul III la Australian Open.

Ana ocupă acum locul 86 în clasamentul mondial WTA şi a decis să ia o scurtă pauză de la tenis, după începutul de an solicitant pe care l-a avut. Sportiva de 25 de ani şi-a permis o scurtă vacanţă, pe care a petrecut-o acasă, la Sinaia, unde nu putea rata o partidă de schi. 

Ea este născută în oraşul de pe Valea Prahovei şi în familie schiul este o adevărată religie. de fapt, Ana Bogdan s-a apucat de tenis doar pentru că într-o iarnă nu era zăpadă. Evident, nu ratează decizia luată, dar prima dragoste nu se uită niciodată. Drept pentru care ori de câte ori îi pernite programul se refugiază în sportul care i-a marcat copilăria şi la care se pricepe destul de bine.

image
image
image
Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite