MACABRU. Lothar Mattheus a fost declarat mort, în mod eronat, de birocraţii Poştei germane
0Opinia publică din Germania se află în stare de şoc după ce s-a aflat că fostul mare fotbalist din naţionala lor, Lothar Mattheus, a fost declarat mort.
Din fericire a fost vorba doar despre o gafă a funcţionarilor poştei germane. Aceştia au încercat să-i înmâneze o decizie a Tribunalului, prin care Mattheus era obligat să-i plătească ultimei sale soţii 35.000 de euro, dar cum nu l-au găsit acasă au trimis înapoi scrisoare cu ştampila "decedat". "A fost o obrăznicie incredibilă. Toată lumea ştie unde pot fi găsit", a afirmat cel care a jucat 150 de meciuri la naţională şi a condus Germania spre titlul mondial din 1990.
Mattheus are 52 de ani şi în prezent nu mai antrenează pe nimeni, dar e foarte activ în viaţa personală, tocmai despărţindu-se de cea de-a patra soţie.