Florescu, coleg cu un fotbalist suspectat de omor: căpitanul echipei FK Qabala a fost arestat într-un caz îngrozitor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Lumea fotbalului a fost zguduită, în aceste zile, de o ştire de necrezut venită din Azerbaidjan, iar poliţia încearcă să desluşească misterul unui episod tragic.

„Adevărul“ a scris, luni, povestea ziaristului Rasim Aliev (31 de ani), cel care a decedat după ce a fost bătut crunt pe motiv că l-a criticat pe căpitanul formaţiei FK Qabala, Cavid Hüseynov (27 de ani).

Această crimă oribilă a indignat nu doar lumea fotbalului, dar şi organizaţia Amnesty International, care a cerut o anchetă detaliată. Cazul a luat o amploare atât de mare, încât un consilier al preşedintelui azer, Ilham Aliev, a promis o investigaţie privind moartea ziaristului.

Iar un prim pas în acest sens s-a făcut deja. Ministerul de Interne din Azerbaidjan a anunţat că au fost arestate şase persoane, printre ei aflându-se şi Cavid Hüseynov, dar şi vărul acestuia. Toţi cei reţinuţi de poliţie sunt suspectaţi că ar fi participat sau ar fi pus la cale atacul asupra jurnalistului decedat. Hüseynov şi ceilalţi indivizi arestaţi vor rămâne după gratii în următoarele trei luni, perioadă în care poliţia va încerca să finalizeze ancheta.

La formaţia FK Qabala e legitimat şi fostul internaţional român, George Florescu.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite