Fantasticul Federer: Legendarul elveţian a devenit cel mai vârstnic lider mondial din istorie. A doborât recordul după 15 ani

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Roger Federer
Roger Federer

Roger Federer e de neoprit! A câştigat Australian Open în luna ianuarie, trofeul Grand Slam cu număr 20, iar vineri seara a mai adăugat o pagină de aur în cartea performanţelor sale.

Roger Federer e ca vinul: devine tot mai bun cu trecerea anilor! „FedEx“ a abordat turneul de la Rotterdam, ştiind că o calificare în faza semifinalelor îl va readuce pe primul loc ATP. Iar Roger a făcut exact acest lucru! Vineri, el l-a învins pe Haase (42 ATP), scor 4-6, 6-1, 6-1, pentru a-l devansa pe Rafael Nadal în fruntea clasamentului mondial, începând de luni.

Astfel, la 36 de ani, 6 luni şi 11 zile, Federer devine cel mai vârstnic lider ATP din istorie. El a doborât recordul care era deţinut din 2003 de Andre Agassi. Acesta a ajuns pe locul 1 mondial pe când avea 33 de ani şi 4 luni.

De acum, Federer, care deţine recordul de longevitate pe locul 1 mondial, îşi poate îmbunătăţi şi această performanţă. El a ocupat prima poziţie a clasamentului timp de 302 săptămâni:

*între 2 februarie 2004 şi 17 august 2008 (237 de săptămâni)
*între 6 iulie 2009 şi 6 iunie 2010 (48 de săptămâni)
*între 19 iulie şi 4 noiembrie 2012 (17 săptămâni)

La Rotterdam, în semifinale, Federer va juca fie cu Seppi (81 ATP), fie cu Medvedev (57 ATP).

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite