Fanii maghiarilor vin la meciul de la Bucureşti cu locomotiva «Echipei de Aur»

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Acesta este trenul Generaţiei de Aur a ungurilor
Acesta este trenul Generaţiei de Aur a ungurilor

1.200 de fani unguri vor sosi la Bucureşti cu un tren personalizat, pe care sunt pictate chipurile celor 11 jucători ai generaţiei din anii 1950.

La meciul de vineri sunt aşteptaţi peste 2000 de suporteri din ţara vecină. Pe site-urile dedicate, ei au anunţat că vor sosi cu maşina, avionul, dar şi cu trenul.1.200 de fani vor face deplasarea de la Budapesta la Bucureşti pe calea ferată, iar ultimele o sută de locuri vor fi ocupate la Braşov, fiind rezervate pentru un grup din zona Transilvaniei. Interesant e că trenul va fi recunoscut pe tot parcursul până în Gara de Nord. Pe locomotivă stă mare scris “Aranycsapat”, adică „Echipa de Aur”, iar pe laterale se observă chipurile şi numele celor 11 jucători maghiari care au scris istorie pentru ţara lor. Inscripţia este un omagiu adus generaţiei din anii 1950, una care a învins Anglia în „Meciul Secolului”, 6-3, englezii fiind atunci neînvinşi acasă de vreo echipă din afara spaţiului britanic, sau care a jucat finala Campionatului Mondial din 1954 contra Germaniei de Vest, 2-3. Altfel, grupările de ultraşi au postat pe youtube aceleaşi filmuleţe defăimătoare la adresa românilor.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite