Explicaţiile unui gol de geniu: Van Basten a dezvăluit ce i-a trecut prin cap înainte de a încerca o execuţie imposibilă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Marco van Basten
Marco van Basten

Pe terenul de fotbal, secundele dinaintea unui moment memorabil se lungesc şi îţi rămân în minte pentru restul vieţii. E exact ceea ce i s-a întâmplat lui Marco van Basten în finala cu URSS.

Înainte de turneul final, la 23 de ani, Marco van Basten era considerat un mare talent în lumea fotbalului. La Euro 1988, olandezul a reuşit un hattrick contra Angliei, un gol al calificării în semifinala cu Germania Federală şi un voleu splendid în finala cu URSS. Acest bilanţ l-a transformat dintr-o speranţă într-un fotbalist de clasă mondială.

Van Basten a prins lotul Olandei pentru Euro 1988 la capătul unui sezon în care avusese o accidentare serioasă, la gleznă, la AC Milan. De altfel, el a fost doar rezervă în prima partidă a batavilor din turneul final, cea cu URSS. Apoi însă, totul s-a schimbat pentru Van Basten, după cum a povestit chiar el pentru site-ul uefa.com.

Şansa tânărului Marco a fost faptul că Olanda a fost învinsă de URSS în primul joc din faza grupelor. Atunci, vârful celor de la Milan a bifat doar 31 de minute. În următorul joc însă, cel cu Anglia, Van Basten a fost integralist. Rezultatul? Un hattrick spectaculos care a adus victoria olandezilor.

„Mi-am aşteptat şansa“

„În primul meci cu URSS, selecţionerul Rinus Michel l-a preferat pe Bosman în locul meu, fiindcă eu venisem după un sezon plin de accidentări. În plus, Bosman jucase bine la naţională şi nu exista niciun motiv să fie schimbat. În fotbal, o echipa câştigătoare nu se schimbă, iar Olanda câştigase o serie de partide cu Bosman. Pentru mine, nu era o problemă că eram rezervă. Nu eram într-o formă bună şi n-aveam niciun motiv să cred că merit să fiu titular. Îmi propusesem doar să învăţ prin prezenţa la echipa naţională şi să-mi aştept şansa“, şi-a început Van Basten povestea.

Meciul care a schimbat totul

Şirul victoriilor batavilor a fost întrerupt însă cu URSS, iar Rinus Michel l-a înlocuit pe Bosman cu Van Basten în primul „11“.

„Acel meci reprezintă o amintire foarte frumoasă pentru mine şi e un moment foarte important pentru cariera mea la echipa naţională. A fost partida în care totul s-a schimbat. Avusesem un sezon greu din cauza problemelor medicale. Din acel moment însă, totul s-a schimbat în bine. Am marcat trei goluri şi am câştigat un meci spectaculos cu Anglia. După acel succes, totul a devenit mai uşor“, a continuat golgheterul Euro 1988.

Cea mai specială victorie

Van Basten a rememorat apoi semifinala dramatică în care golul său din minutul 88 a adus calificarea Olandei în dauna Germaniei.

„L-am avut adversar direct pe Kohler şi amândoi am jucat cu mare determinare, dar şi cu un respect reciproc. Acel meci cu Germania, la Hamburg, a adus o victorie foarte specială pentru naţionala Olandei, fiindcă nu se întâmplă în fiecare zi să învingi Germania la ea acasă. În plus, după ani de zile în care ne-a chinuit amintirea meciului pierdut în finala Mondialului din 1974, ne-am luat revanşa faţă de nemţi“, a declarat Van Basten.

Finala câştigată cu calm

„Eram pe val. Totul era pozitiv şi foarte mulţi jucători îşi găsiseră încrederea în sine. Nu mai era teama de la începutul turneului că vom eşua. Nu cred că nimeni avea prea mari emoţii înainte de finala cu URSS. Cu toţii eram convinşi că putem câştiga“, a explicat Marco reţeta succesului cu 2-0.

Acel voleu magic...

„Faza golului de 2-0 s-a petrecut în repriza a doua şi eram puţin obosit. M-am uitat la balonul trimis de Arnold Muhren şi m-am gândit: <<Pot să opresc mingea şi să încerc tot felul de lucruri cu fundaşii din faţa mea sau pot să aleg calea mai uşoară: să-mi asum un risc şi să şutez fără preluare>>. Să ştiţi că ai nevoie de mult noroc ca să-ţi iasă un astfel de şut. Totul a mers bine. E unul din acele lucruri care, uneori, se întâmplă pur şi simplu. Încerci să faci ceva deosebit, dar îţi trebuie mult noroc. Ceea ce eu am avut din plin“, a spus Van Basten despre golul său antologic.

Momentele de după marcarea golului au fost, de asemenea, spectaculoase: „Pot să vă spun o grămadă de poveşti, dar senzaţia era, pur şi simplu, fantastică. Mă bucur şi sunt recunoscător că eu şi naţionala Olandei am avut parte de un astfel de moment. La 2-0, eram siguri că vom câştiga finala. Dar bucuria marcării golului a fost de nedescris. Iar asta puteţi vedea şi în reacţia mea, după ce balonul a intrat în poartă. Îi întrebam pe cei din jur: <<Ce se întâmplă?>>“.

VEZI GOLUL LUI VAN BASTEN
 

Campionatul European din Germania Federală, 1988

Grupa A

Germania Federală – Italia 1-1

Brehme 55 / Mancini 52

Danemarca – Spania 2-3

Laudrup 24, Povlsen 82 / Michel 5, Butragueno 52, Gordillo 67

Germania Federală – Danemarca 2-0

Klinsmann 10, Thon 85

Italia – Spania 1-0

Vialli 73

Germania Federală – Spania 2-0

Voller 29, 51

Italia – Danemarca 2-0

Altobelli 67, De Agostini 87

Clasament: 1. Germania Federală 5p, 2. Italia 5p, 3. Spania 2p, 4. Danemarca 0p

 

Grupa B

Anglia – Irlanda 0-1

Houghton 6

Olanda – URSS 0-1

Rats 52

Anglia – Olanda 1-3

Robson 53 / Van Basten 44, 71, 75

Irlanda – URSS 1-1

Whelan 38 / Protasov 74

Anglia – URSS 1-3

Adams 16 / Aleinikov 3, Mikhailichenko 28, Pasulko 73

Irlanda- Olanda 0-1

Kieft 82

Clasament: 1. URSS 5p, 2. Olanda 4p, 3. Irlanda 3p, 4. Anglia 0p

 

Semifinale

Germania Federală – Olanda 1-2

Matthaus 55 (pen.) / R. Koeman 74 (pen.), Van Basten 88

URSS – Italia 2-0

Lytovchenko 58, Protasov 62

 

Finala (25 iunie 1988, Munchen)

URSS – Olanda 0-2

Gullit 32, Van Basten 54

URSS: Dasayev – Demyanenko, Khidiyatullin, Aleinikov, Rats – Litovchenko, Zavarov, Mikhailichenko, Gotsmanov (Pavlovich Baltacha 68) – Belanov, Protasov (Pasulko 71). Selecţioner: Valeri Lobanovsky

Olanda: Van Breukelen – Van Aerle, Rijkaard, R. Koeman, Van Tiggelen – Vanenburg, Wouters, Muhren, E. Koeman – Gullit, Van Basten. Selecţioner: Rinus Michel 

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite