Emma Răducanu, mediocră: Încă un rezultat slab, la Madrid, după un meci cu o adversară de mâna a doua
0
Campioana de la US Open 2021 stă foarte bine în ceea ce priveşte negocierea contractelor de publicitate. Când vine vorba de tenis, britanica de 19 ani e pe locul 11 în lume, însă, deocamdată, „trăieşte“ de pe urma rezultatelor de anul trecut. Pentru că cele din actuala stagiune sunt destul de slabe.
Emma Răducanu a încheiat socotelile cu Madrid Open 2022 după al treilea meci. Unul în care, în mod normal, avea prima şansă. Pentru că ucraineanca Anhelina Kalinina (25 de ani, 37 WTA) e orice, numai o forţă în tenisul feminin nu.
Marţi seară, în partida care a încheiat optimile de la Madrid Open, Răducanu a fost învinsă de Kalinina la capătul unui meci de două ore şi 17 minute: 2-6, 6-2, 4-6. În decisiv, la 5-4 pentru Kalinina, Emma a avut o minge de break, de 5-5, apoi a salvat o minge de meci, însă la a doua n-a mai avut ce face. Şi şi-a întregit seria rezultatelor mediocre din 2022, după cum se poate vedea mai jos:
*Sydney: Eliminată după primul meci
*Australian Open: Eliminată în turul II
*Guadalajara: Eliminată după primul meci
*Indian Wells: Eliminată în turul III
*Miami: Eliminată după primul meci
*Stuttgart: Eliminată în sferturi
7 victorii şi 8 înfrângeri are Emma Răducanu în acest sezon.
Madrid Open, tabloul sferturilor
*Teichmann (35 WTA) – Kalinina (37 WTA)
*Sorribes Tormo (47 WTA) – Pegula (14 WTA)
*Alexandrova (45 WTA) – Anisimova (33 WTA)
*Halep (21 WTA) – Jabeur (10 WTA)