„Din culisele cinematografiei“. Cum a ajuns adolescenta Manuela Hărăbor să joace rolul vieţii în „Pădureanca“

Fiica sculptorului-machetist Enache Hărăbor a obţinut rolul Siminei din filmul lui Nicolae Mărgineanu după ce conducerea Consiliului Culturii şi Educaţiei Socialiste i-a interzis regizorului s-o distribuie pe soţia lui, Maria Ploae, însuşi temutul cenzor Mihai Dulea exprimându-se în favoarea tinerei în vârstă de 18 ani.

„Pădureanca“, ecranizarea nuvelei omonime a lui Ioan Slavici, este cel mai popular dintre filmele lui Nicolae Mărgineanu, fiind reluat şi astăzi, la mai bine de trei decenii de la premieră, cu acelaşi succes de către televiziuni. Din distribuţia peliculei fac parte regretaţii Adrian Pintea (Iorgovan) şi Şerban Ionescu (Şofron), alături de Victor Rebengiuc (Busuioc), Dorel Vişan (Părintele Furtună), Melania Ursu (Vica), Nicolae Toma (Neacşu) şi Mihai Constantin (Pupăză).

Dar mai ales revelaţia Manuela Hărăbor, în rolul Siminei, partitură care a consacrat-o pe actriţa care avea doar 18 ani în momentul filmărilor. Fiică a lui Enache Hărăbor, cel care timp de patru decenii a fost singurul sculptor-machetist de la Buftea, Manuela era obişnuită cu platourile de filmare, debutul ei consemnându-se încă de când avea patru ani, iar Elisabeta Bostan i-a oferit o partitură în „Veronica“. Însă nu ea fusese cea hărăzită s-o interpreteze iniţial pe Simina. Nicolae Mărgineanu a vrut să-i ofere partitura soţiei sale, Maria Ploae, care era o actriţă consacrată şi avea la activ mai multe roluri principale. Propunerea de distribuţie s-a lovit însă de refuzul celor din Consiliul Culturii şi Educaţiei Socialiste, care i-au transmis regizorului că n-ar fi principial să lucrezi, pe banii statului, împreună cu propria nevastă. Astfel, s-a trecut la casting. Printre candidatele propuse s-a nimerit şi adolescenta Manuela Hărăbor, ale cărei fotografii existau deja în cartoteca studioului din Buftea.

„Cred că ai şanse mari. Într-o săptămână două o să primeşti un telefon“

„Eram în clasa a XII-a. Eu eram oricum în fişele de casting. La un moment dat, mi s-a dat un telefon şi mi s-a zis: «E un rol principal. Au mai dat probe şi multe alte actriţe şi studente, regizorul nu s-a hotărât». Am ajuns la Buftea, mi s-a dat un text, l-am învăţat, am dat proba şi am plecat acasă. Peste vreo două săptămâni, am mai primit un telefon: «Vino să mai dai o probă şi cu partenerii, Şerban Ionescu şi Adrian Pintea». N-am dormit vreo două nopţi de emoţie! Au fost foarte drăguţi şi toleranţi cu mine amândoi. Am dat proba, am plecat. După care m-au mai chemat o dată, numai cu Şerban. Mă şi gândeam, oare de ce mă chinuie atât, să-mi zică odată da sau nu! Eu oricum mă pregăteam de bacalaureat, mă pregăteam să dau admitere la Institut. Şi ţin minte că eram într-o zi în faţă la Studioul Casandra, mă pregăteam să intru la un spectacol. Şi vine cineva la mine şi mă întreabă: «Eşti cumva Manuela Hărăbor?». Mă şi gândeam, oare cine mă ştie pe mine?! Domnul respectiv s-a recomandat: «Bogdan Burileanu, producător-delegat la Casa de Filme nr. 4. Ai dat probe, nu?». I-am răspuns că am dat vreo trei-patru pentru «Pădureanca», la care el: «Cred că ai şanse mari. Într-o săptămână două o să primeşti un telefon». Şi aşa a fost. M-au sunat, mi-au spus că am luat rolul, după care m-am întâlnit cu domnul Mărgineanu: «Este un rol foarte greu, eşti total nepregătită, eşti neprofesionistă. Am o condiţie: trebuie să renunţi la examenul de admitere. Ai de ales, n-o să le poţi duce pe amândouă!». Deşi am protestat la început, până la urmă am renunţat la examen în favoarea filmului. A fost o şansă fantastică!“, şi-a reamintit Manuela Hărăbor.

„Mi-a trântit două «cazmale» peste faţă de mi-a sărit basmaua de pe cap“

La rândul său, Bogdan Burileanu a povestit, în memoriile sale, culisele distribuirii tinerei actriţe în rolul Siminei: „Ca să nu pară căutarea făcută de mântuială, a fost pusă şi ea să dea o probă. Rezultatul - deloc relevant. Nu tehnică interpretativă, nu experienţă... Mai ales vocea o trăda, la acel moment, inflexiunile acesteia nefăcând faţă cerinţelor profesioniste. N-a contat asta... nici faptul că trebuia să dea bacalaureatul exact în timpul filmărilor... nici cerinţele justificate ale principalilor realizatori ai filmului. A văzut-o tovarăşul Dulea (n.r. -  vicepreşedintele Consiliului Culturii şi Educaţiei Socialiste), a plăcut-o, a ales-o...a impus-o. Demn de reţinut, poate, ar fi nu că Manuela a renunţat, în anul acela, la bacalaureat. Nici că, la postsincron, vocea i-a fost dublată de o actriţă profesionistă. Însă echipa de filmare a antipatizat-o constant şi fără milă, membrii ei (de la directorul de imagine, scenograf şi majoritatea actorilor, până la şoferi şi garderobiere) făcând tot ce le-a stat în putinţă spre a-i arăta asta. Critici rostite cu duritate, reproşuri, ironii şi alte răutăţi omeneşti au potopit-o aproape în fiecare zi“.

De altfel, chiar şi Manuela, care nu uită să le mulţumească de fiecare dată când vine vorba despre acest film regizorului şi celor doi parteneri masculini, Adrian Pintea şi Şerban Ionescu, recunoaşte că au mai existat şi momente tensionate pe platou. „Au fost complicate mai ales scenele în care trebuia să plâng. Trebuia o pregătire extraordinară. O dată-mi ieşea, câteodată nu…Se mai enervau membrii echipei. Cel mai îngăduitor era Adrian Pintea, care m-a ajutat cel mai mult, dar şi Şerban Ionescu, care la un moment dat mi-a dat şi două perechi de palme…altele decât cele din film. Apropo de secvenţa asta de final…Am filmat trei duble, iar la fiecare, operatorul îi zicea: «Dă-i mai tare, că nu se vede pe aparat că-i dai palme». Şi atunci, Şerban, care era un tip masiv, înalt cât uşa, cu nişte palme cât nişte cazmale, mi-a dat două perechi de palme, nu se vedea, şi mi-a mai trântit două «cazmale» peste faţă de mi-a sărit basmaua de pe cap şi m-a durut ceafa, jur, două zile“, a povestit Manuela Hărăbor.

A umblat toată vara desculţă

Pentru a se pregăti cât mai bine pentru acest rol, tânăra actriţă a fost cazată la o familie de ţărani, alături de care a trebuit să lucreze cot la cot în jurul casei, ca o gospodină adevărată, de dimineaţă până seara. A făcut tot ce trebuia: hrănitul păsărilor, curăţatul grajdului, odată cu răsăritul soarelui făcea de mâncare, în special mămăligă, a tuns iarba pentru vite. De asemenea, a trebuit să stea mai mult desculţă, pentru că regizorul considera că era prea bătător la ochi faptul că tânăra Manuela, fată de la oraş, avea picioare care nu prea semănau cu cele ale unei fete de la ţară: „Aşa că am umblat desculţă din ziua în care am călcat în Arad şi până-n ultima zi“.

1.619.765 de bilete a vândut filmul „Pădureanca“ în cinematografele româneşti 3 premii ale Asociaţiei Cineaştilor a adunat filmul lui Nicolae Mărgineanu: pentru regie şi interpretare masculină (Victor Rebengiuc), respectiv premiul special al juriului (Adrian Pintea)

„Şi dacă-şi dau seama că ne batem joc de ei, ce spunem?“

Regizorul Nicolae Mărgineanu îşi aduce aminte cu plăcere de lucrul la „Pădureanca“ şi susţine că în anii ’80 filmele de epocă reprezenta un refugiu pentru cineaşti, întrucât acestea scăpau mult mai uşor de vigilenţa cenzorilor. „Am filmat «Pădureanca» în vara anului 1986, în special în judeţul Arad. Ţin minte că atunci când m-am întors la Bucureşti, am mers să-mi plătesc telefonul. Când am dat colţul străzii Matei Basarab, unde locuiam, am constatat şocat că lipseau patru străzi! Vedeam în depărtare clădirea poştei din Vitan. Dispăruseră casele, străzile şi Biserica Olari. Ceauşescu făcuse curăţenie!“, a povestit Nicolae Mărgineanu. „Eram după vreo trei ani de zile de când nu făcusem film, la o vârstă în care ai multă energie şi doreşti să faci ceva. În momentul când a venit propunerea cu «Pădureanca», Augustin Buzura nu a fost prea încântat, pentru că i se părea puţin prăfuită nuvela dar, în momentul când şi-a dat seama că drama lui Iorgovan şi a lui Busuioc seamănă destul de mult cu cea a celui care ne conducea, i s-au aprins nişte beculeţe şi a devenit foarte entuziast. A început să lucreze şi cu acest gând ascuns a făcut filmul, dar păstrând tot ce are Slavici mai bun, pentru că e o poveste foarte solidă şi cu caractere foarte puternice. Am încercat să modernizăm puţin şi am adus câteva scene noi. Când eram copil, verile ni le petreceam la ţară. Batoza, de care erau fascinaţi toţi copiii, făcea un zgomot cum este cel de acum din discotecă. Nu auzeam nimic, nici măcar observaţiile părinţilor sau ale celor care aveau grijă de noi. Eram transpiraţi şi prăfuiţi, dar era fascinant. La Arad am fost foarte bine primiţi şi am fost foarte ajutaţi de responsabila de la Cultură din acea vreme. Când am spus de ce am avea nevoie la gospodăria lui Busuioc, am început să enumerăm: cai, vaci, porci. Atunci responsabila ne-a zis: «Staţi, că nu ştiu dacă avem atâtea în tot judeţul». Avea simţul umorului“, a mai povestit regizorul. Despre „şopârlele“ din scenariul pe care Augustin Buzura l-a cosemnat cu Nicolae Mărgineanu a amintit şi Bogdan Burileanu. La o privire mai atentă, triunghiul tatălui autoritar (Busuioc - jucat de Victor Rebengiuc), controlat şi ghidonat de nevasta-viperă (jucată de Melania Ursu), mereu în luptă de a-l aduce pe drumul just pe fiul beţiv şi cam zăbăuc (Iorgovan - Adrian Pintea) prezenta destule asemănări fine, dar coerente şi vizibile, cu soţii Ceauşescu, deranjaţi de stilul de viaţă al «prinţişorului» Nicu. Prin interpretarea actoricească, mai ales a cuplului Rebegiuc - Ursu, trimiterile erau mai mult decât evidente şi provocau un fel de deliciu în descifrarea conflictului. Înainte de a începe şirul vizionărilor pentru aprobare, Augustin Buzura a fost întrebat, de cineva din echipa de realizatori: «Şi dacă-şi dau seama că ne batem joc de ei, ce spunem?...». Răspunsul scriitorului a fost mai prompt decât obişnuiesc ardelenii, dar s-a dovedit perfect orientat: «Sigur că-şi vor da seama! Dar n-o să aibă niciunul curajul să reclame chestia asta...». Ceea ce, din fericire, s-a verificat. Mecanismul hainelor celor noi ale împăratului funcţiona perfect. Ceva, până la urmă, tot au eliminat tovarăşii: o secvenţă (nici măcar importantă sub aspectul dramaturgiei), care se desfăşura în opulentul târg de carne din Lipova. «Lasă, tovarăşi...» grăit-a un zelos secretar de partid, convertit după 1990 ca distribuitor de filme capitaliste, «de ce să vadă spectatorii că pe atunci era atâta carne?». Zis şi tăiat. Astfel încât spectatorii n-au mai salivat şi, chipurile, n-au mai făcut comparaţii nedorite. Dar de râsul sălii tot n-au scăpat vigilenţii de partid şi de stat: există în film o replică, perfect motivată de intrigă, a principalului personaj feminin, Simina, nedorită nicicum de familia Busuioc. Exasperată, ea îi spune iubitului Iorgovan: «Trebuie să fugim în altă parte. Aici nu se mai poate trăi». În contextul acţiunii cinematografice, replica în sine nu indica nimic special, exprimând starea de moment a celor doi eroi. Doar că de undeva, din întunericul sălii, cineva a bătut din palme - nu mult, doar de două ori, sec şi semnificativ. A urmat un hohot general de râs, toţi spectatorii răcorindu-se astfel, în climatul social tot mai greu de suportat!“, a rememorat fostul producător-delegat de la Casa de Filme nr. 4.

„Domnule Victor, nu doriţi un ceai, un soldăţel?“

Şerban Ionescu, interpretul argatului Şofron, a povestit, înainte de a muri, o întâmplare amuzantă petrecută pe platourile de filmare din judeţul Arad. „Filmam «Pădureanca», un film bine făcut şi bine primit la vremea aceea, curat, cu nişte secvenţe bine legate. Trebuie să recunoaştem că în trecut s-au făcut şi lucruri frumoase, iar ceea ce am pierdut noi astăzi este echipa omogenă şi felul de a comunica al actorilor – un întreg sistem al relaţiilor interumane care acum nu mai există. Aşadar, munceam împreună la turnarea filmului. Lume multă, multă aparatură, oameni cărora le plăcea ceea ce se întâmpla acolo. După vreo trei săptămâni de filmare, s-a făcut o vizionare la un cinematograf din Arad . După o oră de vizionare, domnul Victor Rebengiuc zice: «Măi Pelicane (asta-i porecla mea), e o persoană aicea care apare mai des în film decît noi!» Era vorba de o doamnă din figuraţie, care gătea acolo, ba făcea cozonaci, ba jumulea curcani, ba gâşte, ba găini de curte. Prezenţa activă a doamnei ne-a amuzat în momentul respectiv“, îşi amintea Şerban Ionescu. O nouă zi de filmare, aceeaşi doamnă. „A doua zi, am mers iarăşi la filmare. Acelaşi personaj, de altfel un om deosebit de drăguţ, de agreabil şi cu drag de actori, a venit la Victor Rebengiuc: «Domnule Victor, nu doriţi un ceai, un soldăţel?» (ştiţi cum e soldăţelul în Ardeal – bucăţele de pâine cu slănină). «Nu doresc nimic!», răspunde Rebengiuc, încercând să fie amabil. La jumătate de oră, iar apare doamna : «Nu doriţi un ness-café, o dudă, o măslină, ceva?» «Vă rog foarte mult, nu vă deranjaţi, nu doresc nimic», răspunde destul de sec Rebengiuc. «Pelicane» – îmi zice – «hai să plecăm douăzeci de metri mai încolo să scăpăm de cucoana asta şi să ne vedem de următoarea secvenţă». Aşadar, ne-am dus mai încolo ca nişte oameni civilizaţi, preocupaţi în acel moment de filmare. Însă doamna nu s-a lăsat convinsă de această retragere ostentativă şi apare din nou: «Domnule Rebengiuc, nu doriţi o clemboată, mai ştiu eu ce…» Deşi este un tip foarte dintr-o bucată, Rebengiuc nu prea jigneşte lumea. S-a străduit să-i răspundă politicos: «Domnişoară dragă sau doamnă dragă, nu vă supăraţi, eu sînt o persoană dezagreabilă, şi v-aş ruga foarte mult să-mi menajaţi această dezgrablea, dezagablea, dezgrablea, dez... du-te-n p***a mă-tii…» Da, asta este o chestie, care-l caracterizează… E un tip crud, aş spune“, povestea actorul, în volumul „Victor Rebengiuc – Omul şi actorul“.

«Pădureanca» mi-a marcat cariera, un rol ce face parte dintr-o categorie cu care nu te întâlneşti prea des. Puţini sunt actorii români care au avut şansa să îşi intersecteze destinul artistic cu un rol care să le devină un al treilea nume. George Calboreanu, de pildă, a fost identificat cu Ştefan cel Mare, Victor Rebengiuc cu Moromete. Eu am avut şansa să devin «Pădureanca» şi sunt fericită că după atâta timp, lumea se uită în continuare cu placere la acest film Manuela Hărăbor actriţă