Din culisele Australian Open - Cum se comportă marile vedete în afara terenului şi ce au remarcat australienii la români

Ediţia de anul acesta a Australian Open a fost una aniversară, ea consemnând cifre rotunde în istoria Grand Slamului de la Antipozi.

A fost al 200-lea Grand Slam din istorie, în era Open, şi a 50-a ediţie a Grand Slamului Australian, în aceeaşi perioadă care a început în 1969, când în competiţii au fost primiţi şi jucătorii profesionişti de tenis.

Cum era şi de aşteptat, turneul a înregistrat un nou maximum de spectatori. Dacă anul trecut au asistat la meciuri 728.763 de spectatori, anul acesta s-au înregistrat 743.667 fani, pe parcursul celor 13 zile de meciuri. o medie de 57.205 spectatori pe zi, care au luat cu asalt cele 25 de terenuri din complexul Melbourne Park.

De la anul vor fi 26 de terenuri, deoarece organizatorii vor da în folosinţă încă o arenă de 5.000 de locuri, cu acoperiş retractabil, mărind astfel la patru numărul terenurilor pe care se poate juca indiferent de condiţii.

AO 2018 a fost şi cel mai bănos din toate timpurile, suplimentându-se premiile cu 10%, faţă de anul trecut, astfel că valoarea lor totală a ajuns la 55 de milioane de dolari australieni (aproximativ 43 de milioane de dolari americani sau 36 de milioane de euro), sensibil egal cu ce se plăteşte la Wimbledon şi Roland Garros, dar sub US Open.

Complexul Melbourne Park, situat în inima metropolei australiene, este înţesat de magazinaşe cu produse sportive, dar şi de terase şi restaurante, pentru toate gusturile, de la fast food la localuri de lux.  Preţurile nu sut deloc mici, dar se consumă la nivel înalt. Un pahar de bere pleacă de la 10 dolari (aproximativ 32 de lei), iar un meniu tip fast-food e cam 15 dolari. Nicio băutură nu se vinde la sticlă. Totul la pahar de plastic, deoarece se bea în cantităţi industriale şi organizatorii se tem ca aburii alcoolului să nu-i agite prea mult pe consumatori, iar apoi să ajungă să se încaiere pe acolo.

Magazinele de suveniruri au fost aproape goale la finalul turneului. Principalii cumpărători au fost asiaticii, care zilnic ieşeau cu sacoşe pline de tricouri, prosoape, mingi şi alte obicte cu însemnele turneului. Un tricou a costat în jur de 60 de dolari, un prosop 40 de dolari, o minge mai mare pe care pot semna jucătorii cam 25 de dolari. 

Din punct de vedere al competiţiei, turneul feminin a fost considerat mai spectaculos decât cel masculin.

 La băieţi, Roger Federer a fost considerat de la bun început principalul favorit, iar după accidentarea lui Rafael Nadal a fost clar că nimeni nu-i poate sta în cale. Federer a câştigat al 20-lea Grand Slam din carieră la Melbourne şi a plâns la final pe teren. E un sportiv cu adevărat mare, un tip jovial şi zâmbitor, care vorbeşte fluent engleza, franceza şi germana şi care are o disciplină de fier, inclusiv la acţiunile din afara tenisului. Mult mai boem este Novak Djokovici, revenit în circuit după şase luni, care nu respectă nicio regulă şi este de departe cel mai simpatic jucător. Vine cu prăjituri la conferinţele de presă, se îmbrăţişează cu oricine, râde, face poze şi nu acceptă niciun agent de securitate în apropierea lui.

Revenind la tenis, turneul feminin a fost socotit anul acesta de top, iar la acest lucru a contribuit din plin şi Simona Halep, maratonista turneului, care a avut parte de trei thrilleruri la Melbourne, dar din păcate a dus la bun sfârşit numai două. Halep a fost tratată cu dezinteres de australieni la început, fiind departe de faima unui număr 1 mondial, însă la finalul turneului s-a vorbit din ce în ce mai mult de ea. Cu toate acestea, la finala contra Carolinei Wozniacki, marea majoritate a publicului a ţinut cu jucătoarea daneză, pe care a încurajat-o frenetic.

Cu adevărat remarcabil este ceea ce fac suporterii români la Melbourne. Australian Open este singura competiţie, de la Antipozi, în care ei pot fi alături de ţară şi fructfică la maximum această ocazie. La finală au fost în arenă peste 1000 de români, adică aproape 20 la sută din totalul celor care trăiesc în Melbourne, în ciuda faptului că biletele au fost în jur de 300 de dolari, care sunt bani chiar şi în Australia.

 "Aceşti români care apar nu se ştie de unde fac o atmosferă cu adevărat minunată", am citit un comentariu în ziarele locale, altfel zgârcite chiar şi cu Simona Halep.

O prezenţă inedită la acest turneu a fost cea a Mariei Şarapova, supraevaluată de organizatori, dar în continuare o jucătoare care ştie să atragă atenţia asupra ei. Rusoaica are o imagine impecabilă, pe care şi-o cultivă permanent. La fiecare conferinţă de presă a apărut aranjată, machiată uşor, de fiecare dată cu geanta după ea, şi lăsând o dâră de parfum fin în urma ei. Asta spre deosebire de alte jucătoare care umblă în şlapi pe holurile de la Australian Open.

Australia a rămas şi anul acesta fără trofeu. La masculin, aussie n-au mai câştigat titlul din 1976, când a triumfat Marc Edmondson, iar ultima calificare în finală datează din 2005, când Leyton Hewitt, omul inventat şi propulsat de Darren Cahill pe primul loc în lume, a pierdut în faţa lui Marat Safin. La feminin, prăpastia performanţei este şi mai mare, Evonne Goolagong Cawley câştigând trofeul în 1977, iar de atunci nicio reprezentatntă autohtonă n-a mai ajuns în fazele superioare. Cawley este singura aborigenă care a triumfat în tenis şi si singura australiană care a fost numărul 1 mondial. Ea provine dintr-o familie de aborigeni şi a pătruns cu greu în sport, deoarece drepturile acestora au fost mult îngrădite în perioada respectivă. Evonne a câştigat 86 de turnee în cariera ei, dintre care şapte au fost de Grand Slam.