Dezastrul din gimnastică, explicat în cifre: nu mai avem nici 1.000 de gimnaşti

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Naţionalele de gimnastică ale României s-au desfăşurat în septembrie 2015 în cvasianonimat,cu o mână de oameni în tribune FOTO Mediafax
Naţionalele de gimnastică ale României s-au desfăşurat în septembrie 2015 în cvasianonimat,cu o mână de oameni în tribune FOTO Mediafax

Gimnastica românească a ajuns la pământ, iar unul dintre motive îl reprezintă numărul mic al sportivilor legitimaţi, al cluburilor şi al antrenorilor de valoare .

În ultimele zile se tot caută explicaţii pentru dezastrul de la gimnastică, prin ratarea calificării la Jocurile Olimpice de la Rio de Janeiro a ambelor naţionale.

Pe lângă diferendele dintre mai-marii din sportul românesc, ieşite acum la lumină, adevărul este că în gimnastică românească nu s-a construit nimic în ultimii 26 de ani. Multe dintre săli sunt echipate cu aparate “antice”, antrenorii români de valoare au preferat slujbe bine plătite în Europa sau peste ocean, iar numărul copiiilor care s-au îndreptat spre gimnastică este într-o scădere continuă.

Conform datelor Federaţiei Române de Gimnastică, în anul 2015, cifrele arătau cam aşa:

  • 35 de cluburi afiliate federaţiei: şase în Bucureşti, patru în Bacău, trei în Timiş, câte două în Arad, Bistriţa, Caraş-Severin, Cluj-Napoca, Constanţa şi Covasna, câte unul în Bihor, Braşov, Buzău, Galaţi, Hunedoara, Mureş, Prahova, Sibiu, Vaslui şi Vrancea.
  • Sunt 22 de judeţe în România în care nu se practică gimnastica.
  • 939 de sportivi legitimaţi la aceste cluburi, dintre care doar 443 au fost angrenaţi în competiţiile naţionale.
  • 5 antrenori mai sunt angajaţi la cluburile din România şi 46 de instructori sportivi.

Cifrele arată îngrozitor în raport cu orice stat cu pretenţii în gimnastică. Ca să nu vorbim de superputerile SUA, China sau Rusia, am putea încerca să ne raportăm la Belgia, o ţară cu o populaţie mult mai mică decât a României, de aproximativ 11 milioane de locuitori. Federaţia Belgiană de Gimnastică are 212 cluburi afiliate şi un total de 31.500 sportivi! Nu întâmplător, naţională feminină din a acestei ţări a încheiat pe locul al treilea în turneul de calificare şi va participa la Jocurile Olimpice de la Rio, iar noi vom sta acasă.

Octavian Bellu e de părere că aria tot mai mică de selecţie este o cauză principală pentru ratarea prezenţei la Jocurile Olimpice de la Rio. "Nu putem la infinit să organizăm un lot sau un grup care să se pregătească pentru competiţii de mare anvergură numai pe criteriul vârstei. Vezi Doamne, sunt la lot pentru că au vârsta pentru Olimpiadă. Trebuie să fie la lot selectate dintr-un grup mai mare de copii şi să fie concurenţă, dar noi nu avem acel grup mare din care să selectăm. Lucrurile acestea ţin de ani de zile. Spuneam după rezultatele de la Sydney şi de la Atena că lucrurile nu puteau merge la infinit datorită exploziei individuale a unei Andreaa Răducan, Simona Amânar sau Cătălina Ponor, care reuşeau să acumuleze valoare într-un timp foarte scurt", a precizat Bellu. Pe aceeaşi linie a mers şi Mariana Bitang: “Finanţarea a dispărut total la nivelul de bază. Am avut de ales dintr-un număr redus de copii, antrenorii lucrează pe salarii de mizerie. Devenim ridicoli că redeschidem subiectul”.

Alin Petrache: semnal de alarmă ignorat

După Mondialele de la Glasgow, preşedintele COSR a cerut Federaţiei să vină cu un plan rapid pentru calificarea echipei la JO, a propus numirea lui Nicolae Forminte ca şi coodonator al lotului şi angajarea unui antrenor străin pentru paralele. Preşedintele Federaţiei, Adrian Stoica, a sărit ca ars, declarând că nu acceptă sfaturi şi a dat garanţii că naţionalele de gimnastică se vor califica la Rio. Stoica a întors acum placa: “Trebuie să-mi limpezesc minţile după ce s-a întâmplat. Fetele atâta s-au pregătit, atât au lucrat. Au ratat. Băieţii au ratat şi ei, dar au luptat extraordinar. După acest turneu preolimpic trebuie să tragem cu toţii învăţăminte şi să trecem la treabă”.

Câţi gimnaşti mai are România

  BĂIEŢI  FETE  Seniori   36 24 Juniori   161 294 Copii 75 349 Total - 939 272 667

Date de la FRG, pe anul 2015

Nadia: “Sportul în România a rămas pe loc”

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite