Destinaţie de avarie: Dacian Varga, cândva printre cei mai buni mijlocaşi din Liga I, a ajuns la o echipă de pluton

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fotbalistul care, în sezonul 2008-2009, a luat titlul cu Unirea Urziceni, pentru ca apoi să joace sub comanda lui Dan Petrescu în Rusia, a fost nevoit să facă o alegere grea.

Dacian Varga (31 de ani) a cam dezamăgit pe unde a jucat în ultimele sezoane. 

După şederi nu tocmai reuşite la CS U Craiova, ASA Târgu-Mureş şi Petrolul, mijlocaşul a semnat acum cu Bregalnica Stip, locul 9 din 10 în prima ligă din Macedonia. 

Noua echipă a lui Varga a înregistrat o remiză şi trei eşecuri în primele patru etape, iar printre cei din stafful clubului se află şi turcul Yuksel Yesilova, cel care a activat ca preparator fizic la mai multe formaţii din România.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite