Derby nebun între Dinamo şi FCSB: multe incidente, două penalty-uri şi o eliminare
0Dinamo şi FCSB au jucat în faţa a peste 20.000 de spectatori pe Arena Naţională, pe un teren care s-a prezentat în condiţii jalnice.
Dinamo a deschis scorul dint-un penalty transformat de Salomao (minutul 40), iar în repriza a doua a fost rândul celor de la FCSB să beneficieze de o lovitură de pedeapsă. Şutul lui Gnohere a fost respins de Penedo, dar din spate a venit Tănase şi a marcat (minutul 48).
Apoi, Gnohere a văzut cartonaşul roşu pentru o intrare dură asupra lui Cooper (minutul 52), iar câinii au jucat aproape o repriză în superioritate. Cu toate acestea, nimic nu s-a mai întâmplat până la final şi meciul s-a terminat 1-1.
Un suporter a pătruns pe teren în minutul 55 al partidei, însă stewadrzii au intervenit înainte ca situaţia să degenereze, iar suporterul respectiv a fost placat ca la rugby.
De asemenea, la fiecare corner bătut de Moruţan în prima repriză, fanii dinamovişti au aruncat cu zeci de beţe de steag, iar o petardă a explodat chiar lângă Florin Tănase.
Hanca a acuzat că a fost lovit de o bucată desprinsă dintr-o petardă aruncată din sectorul oaspeţilor, în minutul 62. Jucătorul dinamovist a continuat partida.
Au evoluat următoarele echipe:
Dinamo: Penedo - Sorescu, M. Popescu, Katsikas, Popovici - Gomelt (Axente '75) - Hanca, Cooper, Nistor (Neicuţescu '40), Salomao - D. Popa (Zenke '82). Antrenor Mircea Rednic;
FCSB: Bălgrădean - Benzar, Planici, Filip, Stan - Nedelcu, Teixeira - Moruţan (Fl. Coman '46), Man (Jakolis '83), Tănase (Rusescu '90+1) - Gnohere. Antrenor Nicolae Dică.