Declaraţii superbe ale Simonei Halep despre Darren Cahill: „Am avut mulţi antrenori, dar el e cel mai bun“
0
Simona Halep a intrat ieri în săptămâna cu numărul 53 ca lider mondial şi a vorbit, împreună cu antrenorul ei, despre călătoria aceasta fantastică.
Simona Halep a început ieri săptămâna cu numărul 53 în fruntea clasamentului WTA, având un avans de 1.046 de puncte faţă de jucătoarea clasată pe locul al doilea, germana Angelique Kerber, la fel ca în ierarhia anterioară.
În partea sa superioară, clasamentul WTA nu va mai suferi modificări până la finalul anului, astfel că Halep va depăşi lejer cota celor 60 de săptămâni şi va strânge direrenţa faţă de Caroline Wozniacki, locul 10 în clasamentul all-time, cu 71 de săptămâni. La Singapore, Simona a primit „nou-născutul“ trofeu Chris Evert, care va fi acordat de acum la fiecare final de an jucătoarei care încheie sezonul pe primul loc. Iar Simona Halep şi Darren Cahill au vorbit pentru podcastul WTA Insider despre ce au însemnat pentru ei ultimii ani şi cât de mult contează să fii pe primul loc.
„Contează enorm“, a apreciat Halep. „Îmi arată că am avut un an bun, consistent, am trecut peste momentele dificile“. Simona a depăşit în clasamentul all-time jucătoare ca Mauresmo sau Venus Williams. „Multe dintre cele pe care le-am întrecut au fost idoli pentru mine, precum Kim Clisjters. Sunt mândră de mine“.
„Când am avut meciuri dificile, pe care le-am pierdut, am încercat să ţin capul sus, să rămân motivată să îmi păstrez locul. Am făcut tot ce am putut, am reuşit să creez momente speciale, amintiri pentru toată viaţa. E greu şi să ajungi pe locul unu, şi să îl păstrezi. Mie mi-a luat mult timp şi a fost nevoie de multă muncă să ajung pe locul unu, dar am jucat şi sub presiunea de a nu pierde acest loc“, a spus Halep.
„Această poziţie îmi dă încredere şi îmi oferă o motivaţie suplimentară de câte ori intru intru pe teren, trebuie să demonstrez că merit să fiu aici. La antrenamente trebuie să îmi depăşesc mereu limitele.
Nu înţeleg cum te-ar putea doborî presiunea de a fi lider mondial, pentru că e un vis pe care orice jucător îl are. Cred că am reuşit să mă descurc bine cu cu această presiune.
Familia mi-a fost alături de la început. Tatăl meu e mereu optimist, mama mea e mai realistă, mai cu picioarele pe pământ, iar fratele meu e mereu încrezător că pot să câştig. Echipa mea, de asemenea, e cea mai bună, am avut mulţi antrenori, dar cred că Darren e cel mai bun antrenor din lume. Avem trei ani împreună, doi am terminat ca lider mondial, deci trebuie să continuăm această călătorie fantastică“, a mai spus juctătoarea de 27 de ani.