De ce nu se joacă sâmbătă finala Ligii Campionilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

La începutul sezonului era văzut ca un meci care poate decide titlul în Germania. În ianuarie devenise o simplă partidă, din cauza faptului că Bayern omorâse deja campionatului. Acum, meciul de sambătă, din etapa a 32-a, dintre Borussia Dortmund şi Bayern Munchen, aduce faţă în faţă, cu trei săptămâni mai devreme, cele două finaliste ale Ligii Campionilor din acest sezon.

Va fi doar o repetiţie, însă una simulată, nimic altceva. Cel mai probabil, o victorie (dacă va exista una) mâine nu va însemna absolut nimic pentru niciuna dintre cele două rivale. 

Şi asta pentru că meciul nu are nicio miză. Titlul a fost cucerit deja în Bundesliga, de Bayern, iar Dortmund e sigură că va evolua şi în sezonul următor în grupele Ligii Campionilor. "Galben-negrii" au 15 puncte avans cu trei etape înainte de finalul sezonului faţă de locul 4, Schalke. 

Adversari vechi şi cunoscuţi

Fanii "Sportului Rege" din lumea întreagă vor fi încântaţi să le vadă la lucru pe cele două finaliste ale Ligii, cu doar trei săptămâni înainte de înfruntarea de pe "Wembley", dar vor asista la un "amical" între două rivale. Va exista orgoliu şi rivalitate, nu şi miză. Iar cum partida vine la finalul unui sezon încărcat, starurile şi jucătorii uşor accidentaţi, din ambele garnituri, vor fi menajaţi. Plus că sunt două rivale care se cunosc perfect, iar "Westfalenstadion" nu va fi locul în care cei doi tehnicieni să-şi dezvăluie jokerii, înaintea înfruntării decisive de pe "Wembley". 

Bayern, fără coloana vertebrală

Primul pas l-a făcut Jupp Henynckes, care a anunţat că Bayern va face deplasarea pentru meciul cu Borussia, de la Dortmund (sâmbătă.ora 19.30, Eurosport 2), fără patru piese grele, chiar "coloana vertebrală" a bavarezilor. Lahm (28), Ribery (30), Robben (29) şi Schweinsteiger (28) au rămas la Munchen, din cauza unor uşoare probleme medicale. "Nu putem vorbi despre vreo repetiţie, pentru că vor exista rulări de jucători, la ambele echipe. Ambele grupări vor trata meciul mai uşor", a explicat Heynckes. O opinie pe care pare că o împărtăşeşte şi omologul Jurgen Klopp. "Habar nu am ce face Jupp. Trebuie să ne uităm în primul rând la noi, la cine putem trimite în teren şi pe cine vrem să trimitem în teren", a spus şi antrenorul Borussiei. 

Dilema Gotze

Până sâmbătă, la ora meciului, echipele de start sunt simple speculaţii. Este exclusă însă apariţia pe teren a lui Mario Gotze, într-un ultim (penultim?) meci împotriva viitoarei sale echipe. Încă mijlocaşul Borussiei a ieşit cu o accidentare la coapsă la returul cu Real Madrid şi nu se ştie în cât timp va fi recuperat. O situaţie dificilă pentru "Messi al Germaniei", dar şi interesant de văzut cum va fi gestionată de ambele grupări. Îl vor forţa pentru finală "galben-negrii" pe jucătorul care a avut o contribuţie esenţială la jocul Borussiei în ultimii doi ani? Vor accepta bavarezii acest lucru, ţinând cont că au plătit deja 37 de milioane de euro pentru Mario? Şi cum va juca Gotze (20 de ani) în finală, dacă va fi refăcut, în culorile Borussiei, când are deja emblema lui Bayern pe dedesubt? Varianta cu Gotze accidentat până după finală pare cea optimă pentru toate părţile implicate în ecuaţie. 

Borussia, miza pe "grădiniţă"

La Borussia va lipsi sigur şi Sven Bender (24 de ani), scos pe targă de pe "Bernabeu", cu probleme la gleznă, şi aproape sigur şi polonezii Blaszczykowski (probleme musculare) şi Lewandowski. Killerul Realului se resimte după contuziile din războiul cu Ramos, Pepe şi Xabi Alonso, din returul cu "galacticii", şi are şi o uşoară problemă la gleznă. Aşa că presa germană se aşteaptă ca Jurgen Klopp să-şi scoată iarăşi "grădiniţa" la joacă. E posibil să-i vedem titulari, pe "Westfalenstadion", pe Jonas Hoffman (20 de ani), Moritz Leitner (20 de ani) sau Leonardo Bittencourt (18 ani)

Altfel, Borussia Dortmund a anunţat că a primit, doar în 24 de ore, 500.000 de cereri de bilete pentru finala Ligii Campionilor! De 20 de ori mai mult decât cota alocată "galben-negrilor" pentru finala de pe 25 mai, de pe "Wembley".

Sport

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite