Daum nu pleacă de la naţională: „E ca şi cum ai schimba căpitanul unui vas!“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Selecţionerul Christoph Daum a susţinut o conferinţă de presă în care şi-a precizat poziţia vizavi de posibila lui plecare de la echipa naţională.

"În primul rând, nu e o soluţie să se schimbe selecţionerul acum. E ca şi cum ai schimba căpitanul vasului când tu trebuie să schimbi cursul vasului. Am făcut multe schimbări, e un proces de durată şi vă garantez că vom reuşi.

Nu e pe masă (n.r. nu intră în discuţie rezilierea contractului). Nu ştiu unde vreţi să ajungeţi, mereu e la fel. Aud de câteva luni că ar trebui să mă retrag! Spuneţi un singur motiv de ce ar trebui să mă opresc? Doar din cauza rezultatelor? Dacă eu sunt convins de tine ca jurnalist, nu te voi concedia niciodată. Dar trebuie să fiu convins, nu?

Dacă ai timp şi vrei, o să stau cu tine şi o să vorbesc despre fotbal cu tine. Dar o să-mi răstălmăceşti vorbele. Chiar dacă îţi spun adevărul, nu te interesează faptele. Nu aţi scris niciodată că preşedintele Burleanu a dus Federaţia de la -12 milioane de euro pe zero.

Sunteţi interesaţi doar de demisia mea, despre salariul meu. Sunt întrebat de clauze. Numai minciuni nebune! Nu e nimic adevărat! Uneori nu sunteţi români, uneori mă simt mai român decât voi. Vreţi mai mult să distrugeţi ceea ce se construieşte. Simt uneori că mă identific mai mult cu acest popor decât voi! Nu sunt de acord cu acest mod de a face jurnalism!", a spus Daum, extrem de nervos, conform digisport.ro

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite